Salarizarea cadrelor medicale. Medicii zic DA, asistentele, BA
- Gabriela Dinescu
- 20 mai 2016, 00:00
Deşi Sănătatea a fost singurul domeniu pentru care Ministerul Muncii a prezentat o grilă de majorare a salariilor cu 17%, cadrele medicale, în special asistentele, sunt nemulţumite. Medicii, în schimb, spun că este un pas înainte şi un semn pentru tineri să rămână în ţară
Potrivit grilei de salarizare, un medic primar va câştiga un salariu brut de 5.105 lei lunar. Aceste salarii sunt plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătatea (CNAS). „Dacă la pregătirea şcolară se adaugă cea academică, doctoratul şi titlul de profesor, acestea se plătesc de Ministerul Educaţiei. Medicii primari care obţin 5.593 de lei brut pe lună au doctoratul în medicină. Nu sunt aşa de mulţi doctori în medicină. Cam trei din zece au doctoratul”, ne-a declarat dr. Dan Romulus Şerban, medic primar de ortopedie la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. El opinează că „şansa ca tinerii medici să rămână în România creşte cu cât oferta salarială este mai convingătoare”. Doctorul Şerban spune că medicii au şi sporuri care se adaugă la salariile lunare. „Se adaugă gărzile, care reprezintă un procent din salariu, în funcţie de nivelul de pregătire al medicului. Dacă eşti medic specialist, ai un anumit procent, dacă eşti medic primar, ai un procent mai mare. Dacă ai gărzi sâmbăta, duminica, se dublează suma. Mai sunt: sporul de vechime, de doctorat (15%), spor de urgenţă, de condiţii de muncă (este vorba despre cei care lucrează în TBC sau pacienţi sida, care au sporuri de 100%). Dacă toate titlurile academice obţinute de un medic se plătesc, nu acelaşi lucru se întâmplă cu celelalte studii. „Sunt absolvent de ASE, am masterate în sociologie, management, dar pentru astea nu primesc nimic în plus”, ne-a destăinuit doctorul Dan Şerban.
Promisiunile vin, nemulţumirea rămâne
Grila de salarizare publicată de Ministerul Muncii nu este prea „convingătoare” pentru asistenţii medicali. Dana Staciu este asistent şef la Spitalul Judeţean din Călăraşi şi lucrează, „spre norocul” ei la secţie de nou născuţi. Ea a ţinut să precizeze că vorbeşte în numele său personal, nu al instituţiei în care lucrează sau în numele colegelor ei. Spune că nu-i convine majorarea promisă de Guvern, de 2.441 de lei brut. Se consideră totuși norocoasă că lucrează în secţia de nou născuţi, unde are în grijă doar de cinci bebeluşi, spre deosebire de colegele ei de la pediatrie, care au 30 de copii în grijă. „Sporurile se dau în funcţie de unde lucrezi. Sporul de periculozitate se dă pe infecţioase, tbc, pediatrie, care diferă de la 25% la 75%. Sporurile se menţin, dar sunt date de fiecare spital. Nu am înţeles dacă câştig sau pierd la salariu pe noua grilă. Spitalul unde lucrez eu este de urgenţe, nu ştiu dacă voi câştiga la fel ca şi colegele mele din Bucureşti. Acum, o asistentă cu şcoală postliceală, 30 de ani vechime, la secţia nou născuţi, ia în mână cam 1.600-1.700 de lei, cu tot cu sporuri, în care intră şi banii pentru zilele lucrate în weekend. Avem cam 300 de lei în plus faţă de o asistentă din policlinică, unde nu se lucrează sâmbăta şi duminica”, ne-a relatat Doina Stanciu. Grila de salarizare arată că o asistentă la debut ar putea primi 1.540 de lei brut. „Unei asistente debutante îi trebuie şase luni de experienţă ca să ajungă asistent. După 5 ani, dă un examen şi devine asistent principal şi atât. Dacă vrea să devină asistent şef, dă un alt examen. Eu primesc în plus 1.300 de lei ca asistent şef. Dacă am primi lunar vreo 2.600 de lei net, ar veni mai multe asistente în spitale şi am accepta mai uşor volumul mare de muncă”, a mai spus Doina Stanciu.
Ziua de muncă a unui medic ortoped
„Ziua mea de muncă este de 7 ore: 5 ore dimineaţa şi alte 2 ore, pentru contravizită, după amiaza sau 6 ore dimineaţa şi o oră de contravizită. Asta este regula. La spital, mă ocup de pacienţi, de internări, de intervenţii chirurgicale. Dacă eşti doar medic internist, trimiţi pacientul la investigaţii, semnezi acte, dai tratamente. Apoi, noi ne consultăm între noi, dacă avem semne de întrebare cu privire la tratamentul cel mai bun.Vorbim şi cu rezidenţii, pe care îi anunţăm dacă intervenim chirurgical la un pacient, şi pregătim trusele de intervenţie chirurgicală”, relatează Dan Şerban o zi de muncă la spital ca medic ortoped.
„Rata divorţurilor este mare când faci ture de noapte”
„La ora 7:00 vin la serviciu, urmează raportul cu celelalte colege, care spun ce s-a întâmplat, ce urgenţe sunt. La 8:00 se intră cu pregătirea pentru medicaţie, termometre. La 8,30 începe vizita medicului. Dacă sunt recoltări, analize din indicaţia medicului, se fac până în ora 12:00. La ora 13:00 încep externările. După amiază, facem iar tratamentele, se scrie condica, se ridică medicamentele. Noi lucrăm 12 cu 24. Tura de noapte, în secţia de nou născuţi, începe cu cântărirea bebeluşilor şi baia. Normarea noastră e bine făcută. Suntem o asistentă la cinci copii în secţia de terapie intensivă şi la prematuri, iar la nou născuţi sănătoşi este câte o asistentă la 8 copii. În alte secţii, la pediatrie, o asistentă are 30 de copii. Este o lipsă mare de personal. S-au scos patru posturi la concurs şi nu s-a prezentat nimeni. Volumul de muncă e foarte mare. La pediatrie lucrezi şi cu aparţinătorul, nu numai cu copilul. Trebuie să explici şi copilului, şi aparţinătorului, ce se va întâmpla. Rata divorţurilor este mare când faci ture de noapte. Lipseşti noaptea, lucrezi în weekend, unii nu înţeleg”, comentează Doina Stanciu.