Rusia este direct interesată în menținerea situației prezente în Siria, cu precădere a dominației transformate în colonizare militară și dominație economică absolută

Orice schimbare de regim ar veni și mai ales eliminarea lui Bashar al Assad ar aduce costuri majore și pierderi substanțiale intervenției și investiției sale în Siria. Și pentru asta e decisă să facă tot ce e necesar pentru a interzice pătrunderea intervenției și investițiilor occidentale de reconstrucție în Siria, sau oricăror dependențe ale regimului de la Damasc prezent și viitor de Occident, Israel și SUA în egală măsură cu interesele europene, cu precădere cele franceze evidente.

Situația de pe teren arată astfel: 500.000 de vieți pierdute în mai bine de 7 ani de război civil plus intervenție internațională, schimbarea trendului războiului după intervenția din septembrie 2015 a Rusiei cu trupe regulate și paramilitari, pretinși voluntari și mercenari tip Wagner, lupta cu opoziția de toate culorile, cu precădere cu Armata Siriană Liberă, pe motiv că există în interior grupări teroriste, jihadiste, fie asociate Al Qaeda, fie din rațiunea că luptă cu regimul Assad, cu puțin interes pentru Daesh- Stat Islamic până de curând.

Încă din 2005 Rusia livrează echipament militar de vârf Siriei, își protejează baza de la Tartus/Latakia și a desfășurat numeroase alte baze la nivel național, cu acorduri de extrateritorialitate pe care Hafez al Assad nu le semnase niciodată, a anulat 73% din datoria Siriei față de Rusia, de 13,4 miliarde de dolari, în 2005, la afacerea cu armament, și a investit 3,5 miliarde dolari în economia siriană atunci. Astăzi interesele directe vizează reconstrucția și companiile ruse au exclusivitate deja pe reconstrucție, petrol, gaz și explorarea off shore-ului Mediteranei. Bani și interese toate obținute prin sângele represiunilor față de revoltați și prin blocarea perspectivei democratice care ar aduce la Damasc forțele sunnite și schimbarea de regim. Chiar cu riscul partiționării Siriei pe zone de influență sau într-o formă confederativă de facto, dincolo de abordările Constituției propuse în format trilateral – Rusia-Iran-Turcia, cu nemulțumirea deplină a Turciei pentru zona semi-autonomă kurdă.

Rusia a blocat 4 rezoluții privind planuri de pace în Consiliul de Securitate, ultima după atacul cu arme chimice și intervenția anglo-americană asupra lanțului de producție al armelor chimice din Siria. Peste 12 rezoluții în Consiliul de Securitate au primit veto-ul Rusiei, uneori alături de cel chinez. Cât despre lupta sa cu Daesh-Stat Islamic, loviturile sale justificate de această perspectivă băteau la 150-200 km de cea mai apropiată pungă cunoscută de luptători ISIS.

De fapt totul a fost o luptă cu adversarii lui Al Assad distruși pas cu pas, cu perspectiva de a recâștiga teritoriul, măcar cel al jumătații “Siriei Utile”, cu Damascul, rafinăriile de petrol și ieșirea la Mediterana de Est. În 2016, un studiu al Comitetului sirian pentru drepturile omului arăta că cel puțin 1690 de civili au fost spulberați în atacurile ruse cu rachete din perioda 30 septembrie-31 decembrie 2015. Cea mai gravă distrugere umană rămâne totuși atacul asupra Alepului, în 2016. În 22 mai, aceeași sursă vorbea despre cel puțin 6113 civili documentați ca victime ale acțiunilor militare ale Rusiei în Siria, de la intervenția din 2015.

Iar atacurile continuă, și victimele se acumulează. Și nu vorbim aici despre strămutați intern sau refugiați, majoritatea sunniți, alungați printr-o adevărată epurare sectară din aria controlată de Assad și de Rusia. Spre comparație, ONU a lansat o investigație în care coaliția condusă de SUA este acuzată de uciderea a 150 rezidenți în al-Badiya, lângă Raqqa, în cadrul unei lovituri asupra unei școli suspectate ca fiind comandament al Stat Islamic.

Rusia forțează formula de semicolonizare militară și economică asumată prin acordurile de la salvarea lui Assad. În schimb, ura și revolta populației există tăcută și în zona aflată sub controlul lui Assad și Rusia știe că trebuie să facă față și acestei realități. Deși clamează unitatea Siriei, ea e conștientă că partea kurdă e în afara controlului său, chiar dacă kurzii, susținuți de americani, pot fi o componentă a unei confederații de facto în Siria, iar la retragerea SUA din regiune, pot intra chiar în negocieri cu Assad.

În plus, zona ocupată de Turcia și Armata Siriană Liberă a sa poate constitui o a treia componentă, menținută la Vest de Eufrat pentru a bloca temerile Turciei privind continuumul kurd la granița sa sudică. Pe de altă parte, calculele sunt afectate în mod substanțial de ciocnirile directe între trupele ruse și cele ale Forțelor Democratice Siriene, majoritar kurde și cele americane, soldate cu pierderi masive, dar mai ales de autoasumarea de către SUA a reacției și sancțiunii oricăror atacuri chimice sau de revenirea ori de câte ori e nevoie, și de distrugerile chirurgicale ale Israelului la adresa transferurilor de arme între Iran, trupele sale de pe teren și milițiile șiiite, cu precădere Hezbollah.

Conturarea Iranului ca dușman pe teritoriul sirian, cu eliminarea milițiilor pro-iraniene de toate proveniențele – șiiți irakieni, Hezbollahul libanez pro-iranian, forța Al Quds a Gardienilor Revoluției Islamice iraniene și alte grupări - poate deveni o problemă pentru Rusia, pentru că acestea reprezintă actuala carne de tun de pe teren.

Acțiunea constantă de eliminare a acestor componente de pe teren vitregesc armata siriană majoritar allawită, sub controlul lui Al Assad, ca și trupele de voluntari ruși de un sprijin major și fragilizează poziția lor în perspectiva oricărui acord de pace, care nu le va fi acordat prea repede, după respingerea prin veto a variantelor occidentale – SUA, statele europene, Arabia saudită și aliații sunniți, chiar Turcia versus formula Rusia-Iran-Turcia.

Până nu se modifică situația de pe teren în defavoarea lui Assad și nu există o retragere a acestuia, perspectiva păcii este în ceață și războiul continuă. Cât mai are Rusia resurse.