RUSIA își reduce produce de PETROL

RUSIA își reduce produce de PETROL

Rusia, cel mai mare producător de petrol din afara OPEC, ar putea să-şi reducă producţia de petrol în ideea de a susţine preţurile, însă capacitatea sa de a modifica producţia este limitată şi deocamdată nu a luat încă o decizie, a declarat vineri ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, scrie Agerpres.

 Afectată de scăderea preţului petrolului, economia rusă este de câteva luni s-a redus cu o treime, până la 80 de dolari, în condiţiile în care exporturile de petrol şi gaze naturale sunt responsabile pentru jumătate din veniturile la buget. Rusia a discutat deja cu Arabia Saudită şi Venezuela despre necesitatea de a susţine piaţa petrolieră şi analiştii se aşteaptă ca Moscova să trimită o delegaţie de rang înalt la următoarea reuniune ministerială a OPEC care va avea loc în data de 27 noiembrie, la Viena.

Întrebat dacă Rusia este gata să-şi reducă producţia, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a răspuns vineri: "Această chestiune este discutată însă deocamdată nu a fost luată încă o decizie finală". Novak a precizat că o reducere a producţiei de petrol ar fi dificilă pentru Rusia în condiţiile în care bugetul se bazează pe veniturile din exporturile de petrol şi în plus Rusia nu are tehnologia necesară pentru a-şi creşte sau micşora rapid producţia.

Rusia are nevoie de un preţ de cel puţin 100 de dolari pentru un baril de ţiţei pentru a-şi echilibra bugetul iar unii analiştii susţin că Moscova ar dori chiar un preţ de până la 115 dolari pentru un baril de petrol din cauză că în acest an bugetul a trebuit să acopere cheltuielile militare crescute provocate de intervenţia în Ucraina precum şi sancţiunile occidentale impuse Rusiei. 

Ne puteți urmări și pe Google News