Editura Evenimentul si Capital

Rouhani îl devansează pe Raissi în prezidențialele din Iran

Autor: | | 0 Comentarii | 343 Vizualizari

Hasan Rouhani, președintele în exercițiu al Iranului, se află în fața contracandidatului său, Ebrahim Raissi, cu circa patru milioane de voturi.

Preşedintele în funcție al Iranului, Hasan Rouhani, considerat un moderat, îl devansează pe principalul său contracandidat, conservatorul Ebrahim Raissi, în alegerile prezidenţiale desfăşurate vineri, au anunţat sâmbătă televiziunea de stat Irib şi ministrul adjunct de interne, Ali Asghar Ahmadi, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.  „Din cele 25,9 milioane de buletine de vot deschise, Rouhani a obţinut 14,6 milioane de voturi, iar Raisi 10,1 milioane”, a declarat Ahmadi, într-o intervenţie la postul Irib. Procentual, potrivit rezultatelor parţiale, Rouhani a obţinut circa 56% din voturi, iar Raisi 39%.  Potrivit oficialului, la prezidențialele din Iran au votat „peste 40 milioane” din cei 56,4 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale.  Rezultatele finale ale scrutinului urmează să fie anunţate în cursul zilei de sâmbătă, a precizat Ahmadi.  Într-o primă reacţie şi chiar înainte de anunţul ministrului adjunct de interne, lideri conservatori au recunoscut victoria lui Rouhani.  „Primele numărători ale voturilor arată că dl Rohani este învingătorul (...) şi trebuie felicitat”, a transmis Alireza Zakani, fost deputat conservator care a participat activ la campania împotriva realegerii actualului preşedinte.

Citește și: PRIMA vizită a președintelui IRANIAN la Moscova. Ce au discutat Hassan Rouhani și Vladimir Putin

Moderații iranieni, victorie în alegerile parlamentare

Se prefigurează un nou capitol în istoria Iranului, după anunțarea rezultatelor parțiale

Acord istoric: Iranul revine ca „actor greu” în Orient și pe scena mondială

Președintele iranian și-a folosit dreptul de veto pentru a salva aplicația WhatsApp

Noul preşedinte iranian: "Problema relaţiilor SUA-Iran este o rană veche, ce trebuie vindecată" |VIDEO

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate