Românii au murit pe capete din cauza limitării accesului la servicii medicale. Rafila anunță: „Mortalitatea din anul 2021 a atins niște cote extrem de mari”

Românii au murit pe capete din cauza limitării accesului la servicii medicale. Rafila anunță: „Mortalitatea din anul 2021 a atins niște cote extrem de mari” Sursa foto: Razva Valcaneantu/EEC

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a recunoscut că numărul mare de decese din anul 2021 nu se datorează doar pandemiei de SARS-CoV-2, ci și limitării accesului la servicii medicale. Cu alte cuvinte, românii au murit pe capete fără să poată ajunge la spital.

În 2021, România a înregistrat peste 280.000 de decese, un număr fără precedent în istoria acestei țări. După cum a declarat chiar Rafila, numărul nașterilor în aceeași perioadă a fost cu 100.000 mai mic.

Ministrul Sănătății recunoaște faptul că limitarea accesului la servicii de sănătate în perioada pandemie a dus la o parte dintre decesele înregistrate:

„Important este ca spitalul, că până la urmă asta este situaţia, să poată să ofere întreaga categorie de servicii oamenilor care au nevoie de aceste servicii şi să nu venim cu acte administrative care să sperie şi sistemul sanitar ,şi pacienţii, să-i împiedice să se ducă la spital. Mortalitatea din anul 2021 a atins nişte cote extrem de mari, fără precedent în istoria României. Şi probabil că o bucată din această mortalitate se datorează - sigur, eu nu vreau să fac alt fel de comentarii, dar nu-mi explic, am avut peste 280.000 de decese într-un an, 100.000 mai multe decese decât naşteri într-un an în România - şi lucru ăsta s-a datorat probabil şi limitării accesului la servicii de sănătate”, a afirmat ministrul Sănătăţii, duminică, la Prima Tv.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rafila recunoaște: „Vaccinul nu mai este eficient”

Ministrul Sănătății a fost întrebat și despre eficiența pe care o mai are vaccinul anti Covid-19 în prezent, în contextul în care România deține aproximativ 8,5 milioane de doze. Mai mult, anul acesta va primi încă o transă asemănătoare, iar în 2023 încă 19 milioane de doze.

„Este clar că vaccinul care a fost într-adevăr în primul an de utilizare a fost eficient, a oprit transmiterea, viaţa a reintrat în normal. Deci există nişte câştiguri mari, evidente ale vaccinării. Asta nu înseamnă că în momentul de faţă, când el nu mai este eficient, trebuie să spunem că este eficient. Eu nu pot să mint şi n-am niciun fel de motiv. Lucrul ăsta nu favorizează vaccinarea”, argumentează ministrul.

Însă, Alexandru Rafila îi îndeamnă pe români să se vaccineze ăn toamnă, doar dacă mai apare o nouă variantă a vaccinului: „Sunt persoane care mă întreabă dacă are rost să-şi facă şi doza a patra acum. Eu i-am sfătuit să îşi facă în toamnă, dacă apare o nouă variantă a vaccinului”