Un fotbalist a murit în incendiul din clubul din Macedonia. Avea doar 25 de ani
- Emma Cristescu
- 16 martie 2025, 20:52

Andrej Lazarov, fotbalist al echipei FC Skhupi, a murit la doar 25 de ani, în urma incendiului care a izbucnit într-un club din orașul Kočani, în estul Macedoniei de Nord. Incendiul a izbucnit în clubul de noapte „Pulse”, în timpul unui concert susținut sâmbătă noapte de DNK, un grup hip-hop.
De la ce a pornit incendiul
Ministrul de interne Pance Toskovski a declarat că incendiul a fost probabil cauzat de utilizarea dispozitivelor pirotehnice „folosite pentru efectul de lumină la concert”. Focul a izbucnit și s-a extins la tavanul și acoperișul clubului, care au ars imediat. Au fost efectuate deja câteva arestări în acest caz, inclusiv proprietarul clubului.
Andrej Lazarov a murit în incendiu
Inițial, rapoartele au sugerat că mijlocașul echipei FC Skhupi a suferit doar arsuri minore, dar ulterior s-a anunțat că acesta a murit din cauza inhalării de fum în timp ce îi ajuta pe alții să iasă. Clubul FC Shupi a declarat că Lazarov a murit a un erou. FC Shupi a mai transmis că este o mare pierede pentru club, dar și pentru comunitatea fotbalistică.
Mesajul emoționant al clubului FC Shupi
„Cu profundă tristețe, anunțăm că fotbalistul nostru Andrej Lazarov s-a numărat printre victimele tragicului incendiu din Kocani.
Ca un erou ce era, Lazarov și-a pierdut viața în timp ce încerca să îi ajute pe alții să scape din flăcări. În timpul gestului său curajos, el a fost cuprins de fum. Ne vom aminti mereu de curajul și umanitatea sa în acele momente finale.
Aceasta este o pierdere imensă pentru clubul nostru, colegii săi de echipă și comunitatea fotbalistică. Cuvintele nu pot exprima durerea pe care o simțim în timpul acestei tragedii”, se arată în comunicatul postat de clubul FC Skhupi, postat pe Instagram.
Lazarov și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în prima divizie a Macedoniei de Nord, la Rabotnicki și Tikves, jucând pentru scurt timp și în Croația, pentru Rudes și Gorica.