Notam într-un număr anterior că în Afacerea Microsoft exclusiva concentrare a presei și, prin asta, a opiniei publice de la noi pe momentele hollywoodiene ale Scandalului Elena Udrea a dus la transpunerea în practică a zicalei cu Pădurea care nu mai e văzută din cauza copacilor.

În cazul de față, copacii sunt momentele de telenovelă ale Dosarului Elena Udrea din Afacerea Microsoft și pădurea e întreaga afacere Microsoft, întinsă pe un deceniu, trecută pe sub trei premieri și 10 miniștri. De asemenea, copacii pot fi identificați cu persoanele implicate în Afacere, date în gît de presă nu după Adevăr, ci după simpatii și antipatii, în timp ce Pădurea e dată de Mecanismul politico-administrativ care a făcut posibilă perpetuarea afacerii și de la un Guvern la altul. Și nu de la un Guvern pur și simplu la altul pur și simplu, ci de la un Guvern de o anume culoare politică, la un Guvern de altă culoare politică.

Comentariul anterior lăsa fără răspuns o întrebare definitorie pentru acest mecanism:

La venirea unui nou ministru, cum de acesta accepta prelungirea escrocheriei fără să se întrebe ce dracu e cu licențele astea?

Cineva care a avut răgazul să citească articolul meu în detrimentul unui joc de cărți pe Internet mi-a atras atenția asupra cazului Daniel Funeriu.

Respectivul – persoană importantă, cunoscătoare a ceea  ce se petrece în curtea din dos a politicii românești, acolo unde se aruncă zoaiele și vin briștile cu plocoane – mi-a zis că bagă mâna-n foc pentru cinstea lui Daniel Funeriu.

Da, și eu bag mîna-n foc, văzînd în Daniel Funeriu acel gen de om care are multe alte treburi mai importante de făcut decît să piardă timp și energie cu o afacere de corupție. În cazul lui Daniel Funeriu – zicea persoana importantă – au venit la ministru ca să-i bage sub nas contractul cu Microsoft bandiții din subordine, de regulă funcționarii publici  din minister, cei care  trec și vor trece de la un Guvern la altul. Bietul Daniel Funeriu i-a crezut că e vorba de un contract corect, mai ales că respectivii i-au invocat, pe de o parte Microsoft (să te ridici în picioare și să zbieri imnul SUA, nu alta!), iar pe de alta faptul că înțelegerea cu licențele durează din 2004.

Ce ne dezvăluie afacerea Microsoft din acest punct de vedere?

Că izvorul Corupției nu stă în ministrul sau premierul politic, cel care a preluat deseori departamentul fără să aibă habar cu ce se mănîncă domeniul de responsabilitate, ci funcționarii publici din minister, cei care supraviețuiesc uneori sub mai multe guverne.

Să fim serioși!

În marea majoritate a ministerelor postdecembriste, ministrul e mai mult un reprezentant, un purtător de cuvînt decît un stăpîn. Adevărații stăpîni sînt subordonații care administrează ministerul de mai mulți ani, uneori chiar și de un deceniu. O încîntătoare comedie din 2014 – Quai d'Orsay – face mare caz de ministrul de Externe al Franței care nu conduce ministerul, ci directorul executiv. Se ajunge pînă acolo cu absurdul încît, ori de cîte ori e o criză externă majoră, pe care directorul o rezolvă cu mijloace neortodoxe, prima grijă a celor care lucrează cu directorul e să-l țină pe ministru departe de rezolvarea crizei, ca să nu strice totul.

Credeți că-n ministerele noastre e altfel?

Un nou ministru, deseori pus în fruntea departamentului fără să fi avut nici cea mai mică legătură cu domeniul repartizat spre administrare, e la mîna subordanților: de la secretarul general al ministerului pînă la secretara sa.

Chiar dacă ar vrea să se inițieze, ministrul n-are timp și energie pentru așa ceva.

Lider politic fiind, trebuie să fie la zi cu intrigile din partid, trebuie să se manifeste în presă, trebuie să reprezinte ministerul la fel de fel de sindrofii.

Desigur, sînt și subordonați cinstiți.

Sunt însă – și acești  domină – și subordonați necinstiți.

Sub miniștrii anteriori aceștia și-au făcut adevărate rețele clientelare în materie de contracte, de relații personale și nu de puține ori, veritabile grupuri infracționale.

Sînt sigur că-n afacerea Microsoft, în fiecare dintre ministerele implicate au existat una sau mai multe persoane din Rețeaua Grupului Florică. Aceste persoane au manevrat în așa fel încît Afacerea să prospere sub trei Guverne, timp de zece ani. Cel care i-a pus capăt a fost (culmea!) Victor Ponta care, în 2013, a refuzat să iscălească prelungirea contractului de închiriere. Se pare că Victor Ponta a luat în seamă una dintre numeroasele informări trimise de SRI din 2012 factorilor interesați – de la președinte pînă la premier.

Subordonații ministrului au și un alt rol.

Cel de curea de legătură dintre el și Grupul infracțional organizat.

Cineva îmi spunea că-n lumea ghiorțanilor îmbogățiți peste noapte există deja o tradiție:

Cea a trecerii curvelor de lux dintr-un pat într-altul prin formula pasării.

Pe scurt, cînd un ghiorțan vrea să scape de o curvă de lux, după ce i-a cumpărat vilă ei și afacere lui frate-său, și-a avut grijă să nu i se pună de un copil, îl sună pe un amic – tot ghiorțan și el – pentru a-i propune să-i preia amanta. Pe parcursul convorbirii îl asigură pe amic că respectiva e curată, n-are SIDA, că a învățat-o el să se spele după, și, mai ales, că n-a fost racolată de SRI.

Curviștina trece astfel la un nou ghiorțan, care, la rîndu-i, după un timp o pasează altuia și așa mai departe, pînă cînd respectiva face turul complet al celor din Top 300.

La fel se întîmplă lucrurile și în cazul unor afaceri precum Microsoft.

Grupul infracțional organizat e preluat de noul ministru, pentru că e prezentat de subordonați drept sigur: nu fură din comision, dă banii atunci cînd e nevoie, nu toarnă la SRI. În aceste cazuri, cele mai multe, ministrul e cel care le solicită subordonaților să facă rost de un Grup infracțional, pentru că el, ministrul, a fost pus acolo de liderii partidului, pentru a face rost de bani negri. Bani negri necesari la finanțarea acţiunilor partidului, la mituirea presei, dar și la  proprietățile ministrului. Cazul Dorin Cocoș ne-a arătat cum funcționează afacerea. Mita din cazul Microsoft ajungea la el. Potrivit înțelegerii, un sfert era păstrată de el, cealaltă mergea, cu sacoșa, la liderii PDL.

Cheia corupției o dau, din cîte se vede, funcționarii de rang superior din minister.

Din acest punct de vedere, mi se pare catastrofală politica DNA de a absolvi de vină pe subordonații Elenei Udrea în condițiile în care ei au alcătuit Grupul infracțional.

E practic imposibil de stabilit cît din ceea ce ei au pretins c-au dat Elenei Udrea a ajuns la Elena Udrea și cît a ajuns în buzunarele lor.

Cum atenția e concentrată pe Elena Udrea, bandiții din subordine și-au făcut un calcul:

Negociază cu procurorul darea în gît a Elenei Udrea, fac cîțiva ani de pușcărie, deseori și aceștia mai puțini, pentru că sînt personaje de care nu se mai interesează presa după trecerea scandalului, și, la ieșire, se bucură de banii puși deoparte, despre care DNA n-a știut sau chiar n-a vrut să știe, interesată cum a fost s-o înhațe pe Elena Udrea.

Ce mai încolo și-ncoace:

Bine e să fii bandit din subordinea ministrului într-un minister!