Tânăra româncă rănită în urma atacului terorist de la Londra urma să fie cerută în căsătorie, precizează apropiați ai cuplului.
Cei doi tineri se aflau în vacanță, la Londra. Bărbatul ar fi urman să o ceară peiubita lui în căzătorie astăzi, de ziua lui.
„Îi plăcea foarte mult să călătorească. Totdeauna în weekenduri, în concedii nu numai în țară la noi dar pleca foarte mult în exterior, în Europa în general”, a declarat un vecin de-al tinerei, potrivit Digi24.ro.
Cuplul se afla pe podul Westminster, în locul în care turiștii se opresc să fotografieze Parlamentul Britanic, când atacatorul a trecut prin mulțime. Românul a scăpat cu câteva răni ușoare, dar iubita lui a fost aruncată peste balustradă.
„ Femeia a suferit o intervenţie chirurgicală, în vederea îndepărtării unui cheag de sânge care se localizase pe creier şi care îi punea în pericol viaţa. Din fericire, a trecut cu bine prin această intervenţie chirurgicală. Probleme critice rămân cu funcţionarea plămânilor şi medicii au decis transferul ei la un alt spital din Londra”, a declarat ambasadorul României la Londra.
Rudele şi prietenii celor doi tineri din Constanţa le-au scris pe o reţea de socializare zeci de mesaje de încurajare.