Raportul care dă peste nas populiștilor britanici
- Simona Mătieș
- 6 noiembrie 2014, 00:00
Imigranții din UE plătesc mai mult cu 25 de miliarde de euro, în taxe și impozite, la bugetul Marii Britanii, decât primesc sub formă de asistență socială, potrivit unui nou studiu dat publicității ieri, în Regatul Unit.
Suma de 25 de miliarde de euro a fost acumulată între anii 2001- 2011, scrie în raportul realizat de Centrul pentru Cercetări și Analize despre Migrație de la Universitatea din Londra și publicat în Economic Journal.
Economia britanică a beneficiat de pe urma imigran ților din primele 15 state membre ale UE, care au contribuit cu 64% mai mult în taxe decât au primit ca asistență socială. Contri - buția imi granților din cele 10 țări ale Europei Centrale și de Est, care au devenit membre în 2004, a fost cu 12% mai mare decât suma pe care au primit-o.
De asemenea, lucrătorii imigranți au cel mai probabil un loc de muncă și sunt educați, spre deosebire de populația autohtonă. Patru din cinci est-europeni aveau un loc de muncă, față de 70% dintre britanici și cetățeni ai celorlalte 15 state membre UE.
În același timp, 62% dintre imigranții din cele 15 țări au o diplomă universitară și 25% dintre cei din statele est-europene, față de doar 24% dintre britanici. Una peste alta, imigranții din interiorul UE au contribuit cu 10% mai mult la bugetul Marii Britanii față de nativi.
Moment politic sensibil
Raportul a apărut într-o perioadă în care se dezbate mult această temă, pentru că publicul se teme de creșterea „turismului pentru beneficii sociale”, când imigranții din statele mai sărace ale Europei, respectiv România și Bulgaria, vor merge în Marea Britanie pentru a primi asistență socială. Londra a amenințat cu introducerea unor cote pentru migrație pe piața muncii.
„O problemă-cheie pentru dezbaterea publică este dacă acești imigranți contribuie în mod corect la finanțele publice sau nu”, a explicat profesorul Christian Dustmann, directorul Centrului, citat de EUObserver. „Imigrația din 2000 încoace a adus beneficii fiscale nete pentru Marea Britanie. Acest lucru este adevărat atât pentru cei din centrul și estul Europei, cât și pentru cei din restul UE”, a adăugat acesta.
Purtătorul de cuvânt al UKIP, Steven Woolfe, a replicat că raportul nu evidențiază ce avantaje ar fi avut britanicii dacă nu s-ar fi confruntat cu reducerea salariilor și scăderea numărului locurilor de muncă din cauza imigranților. Pe de altă parte, politicianul se declară „îngrijorat” de metodologia studiului, care ar discrimina imigranții din restul lumii față de cei din UE.
Imigrația non-UE = 120 de miliarde
Raportul academic arată că imigranții din afara Europei i-au costat pe cetățenii britanici, în timpul guvernărilor laburiste, miliarde de lire sterline, în timp ce imigrația recentă, de pe „bătrânul continent”, a adus beneficii de 4,5 miliarde de lire. Imigranții care au venit în Marea Britanie din afara Europei au cheltuit de la bugetul public aproape 120 de miliarde de lire, pe o perioadă de 17 ani. Raportul analizează datele din 1995 până în 2011, în care, în majoritatea timpului, țara a fost condusă de guvernul laburist, care a avut politici pro-imigrație. Cei veniți din afara Europei au primit de la buget asistență socială - asigurări de sănătate, ajutoare sociale și educație gratuită - în valoare mult mai mare decât contrbuția lor în taxe și impozite.