Radu Mazăre, înlocuit la șefia PSD Constanța cu Nicolae Moga
- Carmen Vintil ă
- 30 martie 2015, 13:48
Conducerea PSD a decis, astăzi, ca senatorul Nicolae Moga să preia funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PSD Constanţa, după recenta demisie din această funcţie a primarului Radu Mazăre.
"Domnul senator Moga este preşedinte interimar, urmând, evident, ca toate celelalte organizaţii să intre în procedura de alegeri", a declarat la finalul şedinţei preşedintele PSD, Victor Ponta.
BPN al PSD a adoptat şi calendarul privind organizarea şi reorganizarea structurilor locale. "Acest calendar presupune ca, începând imediat după Paşti, până în luna noiembrie, în toate structurile locale, până la cele judeţene şi cele cu specific - organizaţia de femei, tineret, seniori - să avem alegeri, structurile pregătite pentru congresul de la sfârşitul anului şi pentru anul 2016 - an cu bătălie electorala pentru alegerile locale şi parlamentare", a mai spus Ponta.