Putin reînvie „Monstrul Caspic”. Un ekranoplan cu rachete va bântui Marea Neagră

Putin reînvie „Monstrul Caspic”. Un ekranoplan cu rachete va bântui Marea Neagră

Marea Neagră şi Marea Caspică ar putea fi patrulate de nave zburătoare de tip ekranoplan ruseşti dotate cu rachete.

Un prototip experimental al ekranoplanului “Orlan” va fi dezvoltat în cadrul actualului program de stat, iniţiat de Vladimir Putin, de aprovizionare a armatei ruse cu arme noi şi moderne prevăzut până în 2027, a anunţat luni vicepremierul Iuri Borisov, responsabil de industria apărării,  transmite Moldpres, care citează RIA Novosti.

Pe viitor, ekranoplanele vor fi dotate cu rachete şi vor fi utilizate la monitorizarea zonelor maritime.

Vicepremierul rus nu a exclus ca ekranoplanele să fie mobilizate şi la monitorizarea mărilor Caspică şi Neagră, deşi „principalul obiectiv al acestui aparat va fi să acopere Oceanul Arctic şi Marea Bering, unde infrastructura nu este foarte dezvoltată.

Ne puteți urmări și pe Google News

URSS a realizat prototipul unui ekranoplan in anii 60. Denumit „Monstrul caspic”, ekranoplanul era un hibrid între o barcă cu motor şi un avion, care avea o viteză de zbor de 500 km/oră, la o altitudine extrem de joasă, ce îl făcea nedetectabil de radare.

  În 1972, a fost construit primul ekranoplan dotat cu rachete. În 1986 el a intrat în teste, care au durat până în 1990, după care autorităţile ruse de la acea vreme au decis abandonarea proiectului.