Bătălia actuală din Estul Ucrainei are semnificații multiple. Mai întâi, este bătălia pentru locul și rolul Ucrainei în viitor, pentru orientarea sa geopolitică și aria de integrare pe care o preferă: Vestul, cu UE și NATO sau Estul, cu Uniunea Vamală și Uniunea Euro-asiatică?
Evident că, după anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă în Estul Ucrainei, șansa unei orientări estice este infimă pe termen scurt și mediu. E dificil să spui unei populații aflate într-un război, și asta pentru că a vrut să intre în spațiul de liber schimb european, la care Rusia lui Putin a reacționat cu forță armată pentru că îi strica planurile de refacere a URSS pe altă bază, că acum trebuie să revină în siajul fostei metropole și să accepte suveranitatea limitată de Rusia.
Mai apoi e bătălia pentru rolul Rusiei în Europa. Rusia și-a dorit o renegociere a acordurilor de la Helsinki, care au dus la fondarea CSCE/OSCE, și a propus memorandumul Messenberg pentru a reface o formulă de condominium euro-asiatic de gestionare a problemelor europene de securitate, în care să aibă o paritate cu UE și sperând chiar un drept de veto, într-un aranjament în care NATO să dispară sau să fie irelevant iar SUA să fie expulzată din afacerile europene. Declanșarea violenței și revizionismului pentru apărarea rușilor de pretutindeni, a rusofonilor și compatrioților a determinat blocarea planurilor Moscovei pentru că nu numai lumea occidentală civilizată, ci și întreaga comunitatea internațională a reacționat, dar chiar și statele din spațiul post-sovietic, inclusiv partenerii din Uniunea Euro-asiatică Belarus și Kazahstan, au realizat că pot fi oricând și ele ținte ale unei asemenea politici revizioniste și revanșarde a lui Putin. Deci proiectul Messenberg a căzut, nici conflictul nistrean nu a mai fost rezolvat, ca test, nici consiliul paritar pentru securitate europeană ruso-bruxelez nu a mai fost constituit.
În fine, cea de a treia miză a conflictului militar ruso-ucrainean o reprezintă poziționarea Rusiei în perspectiva constituirii viitoarei guvernanțe globale, o structură de decizie și gestiune a fazei finale a globalizării și integrării economice și politice globale care ar trebui să se consume până în 2020.
Ne puteți urmări și pe Google News
La masă stau bine așezate deja SUA și China, UE se încolonează în susținerea Parteneriatului pentru comerț și investiții transatlantic și în crearea pieței occidentale de 800 mln de concumatori SUA-UE, iar Rusia nu are nici un argument pentru a se așeza la această masă cu pretenții decât recursul la agresivitate, violență și instrument militar.
De aceea a declanșat conflictul militar virulent, pentur a arăta că are resurse, că are capabilități militare și poate strica astfel jocuri, dacă nu e băgată în seamă. Dacă a convins sau nu, vom vedea, dacă nu cumva încercarea temerară nu se soldează cu faliment național înainte chiar de a se pune problema să negocieze locul de la masă celor mari și potenți ân asumarea responsabilităților gestiunii gobalizării. Pentru asta trebuie să ai cu ce.
Peste toate, Estul European de astăzi e răvășit de bătălia de modele geopolitice. Rusia a pierdut capacitatea și viteza blitz-kriegului declanșat în Crimeea, ulterior în Dunbas, mai mult, cheltuiește resurse enorme pe care nu le mai are și răsuflă greu după sancțiunile îndelungate. Nu are capacitatea militară de a ocupa Ucraina și, mai ales, de a o menține și a plăti pentru ocupație, nu mai are susținerea publică a populațeii ucrainene fie ea și cea rusofonă/rusofilă. De aceea ideea vecinătății apropiate, a sferei de influențe din jurul frontierei, a suveranității limitate a statelor din această zonă, a existenței unei zone tampon între Est și Vest pentru a evita confruntarea directă pierde susținere.
Însă există înclinația unor cercuri de stânga germane și europene, în general, de a susține că trebuie ca între Est și Vest să fie o zonă tampon, pe varianta geopolitică rusă, pentru a evita contactul și confruntarea directă. Însă această perspectivă nu justifică coabitarea fără probleme în enclava Kaliningrad sau funcționarea mai degrabă corectă a frontierei între Rusia și Țările Baltice, care nu a creat probleme chiar dacă NATO și Rusia sunt acolo vecini direcți.
În plus, viteza de parcurgere a distanțelor de către rachetele de croazieră sau avioanele supersonice strategice exclud spațiul fizic de la a fi soluție tampon de securitate ca-n vremea Ecaterinei cea Mare, care avea nevoie de întinderi la frontierele sale pentru a avea timp să adune și să scoată trupele ruse din Moscova și a purta bătălia în afara orașului, ca să nu fie arsă capitala ca în vremurile tătarilor.
Ideea de creare a unei zone tampon între Est și Vest pare a pierde radical din susținere, mai ales că ea presupune revenirea la războiul rece și divizarea Europei, exact ceea ce propune Moscova astăzi, deci nu o schimbare de sistem democratic în Rusia și integrarea în lumea occcidentală democratică, ci o auto-izolare într-un regim autarhic militarizat și agresiv, cu frontieră și zonă tampon.
În această ofertă a Rusiei lui Putin, cât există această opțiune la Kremlin, singura soluție e o frontieră întărită la linia de demarcație actuală și pe frontiera ruso-ucraineană, cu arme și trupe majore de o parte și de alta, cu reguli clare de angajare între structurile militare din Est și Vest care să evite accidentele.
În nici un caz negarea dreptului Ucrainei, Republicii Moldova sau Georgiei de a se alătura Occidentului sau limitarea suveranității acestor state și condamnarea lor de a rămâne pentre 20-30 de ani zonă gri, o zonă tampon între Est și Vest. Aici e semniicația și responsabilitatea actualei clase politice de la Chișinău și a cetățenilor care aleg forțe politice care să-i reprezinte fie și în alegerile locale.
Recomandările noastre
