Prună, de Ziua Justiției: „O instituție judiciară e la fel ca și un penitenciar”

Prună, de Ziua Justiției: „O instituție judiciară e la fel ca și un penitenciar”

Șeful avocaților, Gheorghe Florea, speră într-un „dialog” bun cu instanțele, iar Procurorul General, Augustin Lazăr, cere încredere de la societate

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a vorbit ieri, la Ziua Justiției, desfășurată la Curtea de Apel București, despre problema infrastructurii și a dat exemplul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care funcționează într- un spațiu insuficient: „Nu există, din păcate, o infrastructură adecvată instituțiilor”. Întrebată de ce nu sunt date spre folosință instituțiilor, imobilele confiscate în urma acțiunilor din Justiție, Prună a arătat că hotelul Triumf, unde se va muta DNA, este un astfel de exemplu: „O instituție judiciară la fel ca și un penitenciar, sunt infrastructuri speciale, deci orice am confisca și am da spre uzul instituțiilor judiciare, trebuie refăcut. Prună a mai declarat că Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) este funcţională şi va împărţi sediul cu DNA, în Walter Mărăcineanu, apoi vor fi mutate împreună în hotelul Triumf.

FOTO;Gheorghe Florea

Ne puteți urmări și pe Google News

Se face inventarul bunurilor

Președintele ANABI este Cornel Călinescu, iar din consiliu fac parte reprezentanți de la fiecare instituție pe care legea îi cere: Justiție, Finanţe, Parchete. „Vreau să asigur pe toată lumea că Agenţia este funcţională, suntem într-un calendar, facem inventarul bunurilor indisponibilizate, deci nu avem absolut nicio întârziere”, a arătat ministrul.

Augustin Lazăr, Procurorul General al României, a dat asigurări că: „Nu se vor efectua anchete care să încalce drepturile fundamentale. Cunoaştem jurisprudenţa CEDO şi, respectând principiul integrităţii, vom avea grijă de respectarea drepturilor fundamentale”.

FOTO: Augustin Lazăr

Înainte de participarea la eveniment, Lazăr a mai declarat că expertiza dispusă în dosarul morţii lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, este în curs de finalizare: „Va fi o soluţie în legătură cu accidentul în această lună”.

Prezent la eveniment, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Gheorghe Florea, a declarat că „munca în justiţie, indiferent de nivel, se desfăşoară zilnic sub presiunea mediului social a cărei evoluţie înlătură tot mai mult tradiţia instituţională a fiecăruia dintre profesiile juridice. Realitatea nu poate fi negată, însă Justiţia este un domeniu în care compromisurile au efecte ireparabile”.