AMBARCAȚIUNE doborâtă de un PROIECTIL DE LAVĂ. NATURA a făcut peste 20 de VICTIME

AMBARCAȚIUNE doborâtă de un PROIECTIL DE LAVĂ. NATURA a făcut peste 20 de VICTIME

O ambarcațiune a fost doborâtă de un proiectil de lavă, în urma impactului 23 de persoane fiind rănite. Lava a explodat în contact cu apa, aruncând în aer mai multe „proiectile”.

Cel puţin 23 de persoane au fost rănite luni după ce roca topită care se scurge din vulcanul Kilauea din Hawaii a explodat şi a lovit o ambarcaţiune turistică, scrie Agerpres.

„Proiectilul” din lavă, de mărimea unei mingi de baschet, a străpuns acoperişul ambarcaţiunii, iar roci de dimensiuni mai mici au căzut pe puntea vasului, potrivit relatărilor posturilor locale de ştiri.

Patru dintre răniţi au fost transportaţi la spital. Unul dintre aceştia, o femeie cu vârsta de aproximativ 20 de ani, a fost rănită mai grav, având piciorul fracturat, au relatat reporterii citând oficiali de la Department of Land and Natural Resources din Hawaii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Roca topită a explodat la contactul cu apa din ocean şi a aruncat bucăţi de lavă spre ambarcaţiunea operată de Lava Ocean Tours, care se afla lângă ţărm în acel moment.

Lava Ocean Tours oferă plimbări turiştilor dornici de a vedea lava incandescentă la răsărit, în timpul zilei sau la apus, potrivit site-ului companiei.

Vulcanul Kilauea a început să erupă la 3 mai.

Ambarcaţiunea, care transporta 49 de pasageri la bord, a fost lovită aproximativ la ora locală 7 am (18:00 GMT) în largul Big Island din Hawaii.

Nu se cunoaşte cu exactitate distanţa la care se afla ambarcaţiunea faţă de mal, potrivit autorităţilor, citate de Reuters. Vasele nu au voie să se aventureze la mai puţin de 300 de metri de zonele unde se află lava, potrivit regulilor impuse de Garda de Coastă din Statele Unite.