Proiect: Membrii comisiilor parlamentare de anchetă vor semna un angajament de imparţialitate

Proiect: Membrii comisiilor parlamentare de anchetă vor semna un angajament de imparţialitate

Potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat, membrii comisiilor parlamentare de anchetă vor semna un angajament de imparţialitate la constituirea comisiei, prin care deputaţii şi senatorii declară pe proprie răspundere că nu au fost implicaţi, direct sau indirect, în aspectele ce formează obiectul investigării.

"Deputaţii şi senatorii aleşi în comisiile speciale de anchetă vor iscăli, la constituirea acestora, un Angajament de imparţialitate. Textul acestui angajament va fi stabilit prin Regulament. (...) Comisiile parlamentare speciale de anchetă se constituie pentru cercetarea problemelor de larg interes, în scopul cunoaşterii realităţilor în vederea mai bunei legiferări şi al îmbunătăţirii activităţii autorităţilor statului", se precizează în textul propunerii legislative, iniţiată de deputatul minorităţilor naţionale Nicolae-Miroslav Petreţchi (Uniunea Ucrainenilor din România).

Potrivit proiectului, şedinţele comisiei sunt publice, cu excepţia celor în care sunt examinate documente sau date care "nu sunt destinate publicităţii".

"Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Activitatea imparţială a deputaţilor şi senatorilor în comisiile speciale de anchetă se desfăşoară sub condiţia prevăzută de art. 124 alin.(3) din Constituţia României", se mai arată în textul propunerii legislative.

Ne puteți urmări și pe Google News

În art. 124 alin.(3) din Constituţie se stipulează că "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".

Deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi îşi motivează demersul prin necesitatea unei "mai bune definiri a activităţii comisiilor parlamentare de anchetă".

"A devenit de mare actualitate eficientizarea comisiilor speciale de anchetă ca importantă modalitate de lucru a Parlamentului. Se observă, pe de o parte, necesitatea acestora pentru întărirea statului de drept, iar pe de altă parte, în contrast cu aşteptările, neîncrederea societăţii decurgând din finalitatea foarte scăzută a demersurilor anterioare de această natură", precizează Petreţchi în expunerea de motive a propunerii legislative.

După ce Parchetul a început o anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, parlamentarii nu renunță la comisia lor care are același obiect. Marți, în conducerea celor două Camere s-au făcut două propuneri: să se modifice Statutul deputaților astfel încât să poată fi făcută o anchetă parlamentară paralel cu cea a Parchetului iar persoanele care sunt chemate la audieri sunt obligate să vină la aceste comisii de anchetă.