Programul de Guvernare, varianta Tudose. Impozitul pe gospodărie a fost desfifiinţat
- Carmen Andrei
- 30 iunie 2017, 00:00
Noua strategie fi nanciară nu mai conţine Impozitul pe Gospodărie, care a dispărut şi din programul de guvernare votat, odată cu noul Executiv condus de Mihai Tudose. Potrivit noului document care va sta la baza strategiei guvernamentale, impozitul pe venitul global pentru persoanele fi zice va fi reintrodus începând cu 2018.
S-a renunţat la angajarea unor consul tanţi fiscali. „Implemen tarea acestui mecanism fiscal se va face prin intermediul sistemului informatic integrat organizat la nivelul ANAF, ceea ce va permite eliminarea risipei de timp din partea contribuabililor”, se arată în documentul citat de Capital.ro. Documentul este programul supus votului Parlamentului.
Ceea ce a rămas ca şi în proiectul iniţial de impozitare a veniturilor este pragul de 2.000 lei, astfel, veniturile sub această sumă nu vor fi impozitate. De asemenea, ca şi în varianta veche, cea care implica introducerea impozitului pe gospodărie, care se regăseşte în vechea variantă a programului de guvernare, se vor aplica deduceri „care să încurajeze economisirea, investiţiile şi creşterea standardelor de sănătate şi educaţie pentru populaţie”, se arată în acelaşi document.
În document se mai stipulează că reducerea TVA până la 18% este amânată cu un an, până în 2019.
Fiecare român va trebui să-şi declare toate bunurile obţinute
Ca o noutate, fiecare român va trebui să facă o declaraţiei de patrimoniu, care să conţină toate bunurile deţinute. Încă nu s-a specificat dacă această declaraţie se face anual, semestrial, trimestrial sau o dată la 10 ani.
Potrivit noului program de guvernare, vor exista modificări legislative care vor obliga, de la 31 decembrie 2019 ca firmele cu capital negativ să îşi reîntregească capitalul şi ANAF să fie împuternicit cu urmărirea îndeplinirii acestei condiţii. Fiscul va fi împuternicit de anul viitor să colecteze cât mai multe taxe, inclusiv cele de la Agenţia Fondului de Mediu.
Legea insolvenţei va fi modificată
Legea insolvenţei va fi modificată şi ea, cel târziu până la 1 noiembrie 2017, astfel încât o firmă să nu poată să rămână în faliment mai mult de doi ani, spune documentul, sau dacă nu îşi respectă planul de conformare pe o perioadă mai mare de şase luni. De asemenea, o persoană fizică nu va mai putea înfiinţa o firmă nouă pentru o perioadă de câtiva ani dacă a avut două firme aflate în insolvenţă.
Veniturile medicilor nu vor fi impozitate
Tot de la 1 ianuarie 2018 ar urma să se aplice o contribuţie de solidaritate, spune programul de guvernare modificat. Potrivit unor surse aceasta ar însemna o impozitare ridicată a veniturilor mari. Respectiv o impozitare progresivă a veniturilor. Tot de la 1 ianuarie 2018, guvernul PSD pregăteşte o taxă suplimentară pe produsele ale căror consum are un impact negativ major asupra sănătăţii populaţiei. Este vorba de produsele cu conţinut ridicat de zahăr.
De asemenea, profiturile obţinute din extracţia de resurse naturale şi neprelucrate în România vor fi impozitate cu cel puţin 20% în plus faţă de cota de 16%, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, cel târziu până la finalul acestui an.
Veniturile medicilor nu vor fi impozitate, de anul viitor. Impozitul pe terenul agricol lucrat va fi eliminat, şi se va dubla cel pentru terenul nelucrat timp de doi ani consecutivi.
Contribuţiile la sănătate şi la pensie se vor opri la sursă
Scaderea contribuţiilor cu 4,25 puncte procentuale şi eliminarea a 4 din cele 6 contribuţii. „Vom continua pe linia reducerii contribuțiilor cu 5 puncte procentuale adoptată în 2014 de PSD, cu o nouă reducere de 4,25 puncte procentuale din 2018. Totodată, vom elimina 4 din cele 6 contribuții plătite astăzi. Vom rămâne așadar doar cu contribuțiile pe sănătate și cea de asigurări sociale, datorate de către angajat, dar rămânând în sarcina angajatorului plata acestora către stat. Pentru a face acest lucru, la sfârşitul anului 2017, se va modifica baza de calcul a salariului brut prin creşterea acestuia cu 22.75%. Măsura nu va implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator ci doar uniformizarea salariului brut cu totalul cheltuielilor aferente unui salariu. Totodată, vor fi eliminate inechităţile privind plata contribuţiilor în procente egale, pentru toţi salariaţii din România, prin renunţarea la actualele plafoane privind contribuţiile”, scrie în program.
Impozitul pe profi t va fi desfi inţat Programul de guvernare modificat prevede şi desființarea impozitului pe profit, de la 1 ianuarie 2018. Acesta va fi înlocuit cu impozitarea pe cifra de afaceri care va avea două chiar trei trepte de impozitare, se arată în documentul citat de Capital.ro. De asemenea, tot de anul viitor, impozitul pe dividende va fi zero. Ambele măsuri coroborate, vor permite patronilor să decapitalizeze legal companiile care vor fi în pericol de colaps.
Guvernul Tudose a jucat din prima zi „alba-neagra” cu Pilonul II de pensii
Ionuţ Mişa, a anunţat ieri, după ce a fost validat în comisia parlamentară, că Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat. „Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. Vor opta între stat şi privat”, a declarat Ionuţ Mişa.
Premierul Mihai Tudose l-a contrazis pe ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa. „Nu se desfiinţează. Dumnezeule, de unde scoateţi?! Cum să spună aşa ceva, o să vorbesc cu el (n.r. Ionuţ Mişa). Nu se desfiinţează. Punct”, a precizat premierul Tudose, întrebat fiind de măsura pe care o va lua noul Executiv privind pensiile. Şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că este „o prostie” desfiinţarea pilonului II de pensii.
Fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii, pe 11 aprilie, că în ultimele săptămâni existaseră discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomanda să se informeze despre contextul pieţei. A doua zi NN a revenit precizând că scrisoarea trimisă către clienţii săi în legătură cu posibilitatea naţionalizării fondurilor de pensii private nu reprezenta un avertisment.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis, totuşi, să amendeze NN cu 750.000 de lei (1% din cifra de afaceri) şi să retragă autorizaţia de director general a Ralucăi Ţintoiu. Ea a primit amendă de 100.000 de lei. Liviu Dragnea a spus atunci că scandalul privind pensiile private ar fi fost provocat de preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, precizând că acesta va fi demis, ceea ce s-a şi întâmplat. (Roland Cătălin Pena)