Problemele cu cardul de sănătate, din cauza sistemelor IT

Problemele cu cardul de sănătate, din cauza sistemelor IT sursa foto: EVZ

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate atrage atenția furnizorilor de servicii medicale să își trimită specialiștii IT la discuții cu experții în domeniu ai Casei

Implementarea cardului național de asigurări de sănătate continuă, în ciuda scandalurilor declanșate de reacțiile părților. Medicii de familie au criticat, pe de o parte, modul în care au procedat Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). S-au plâns și pacienții care au avut de suferit, fie pentru că au fost refuzați în lipsa cardului, fie pentru că au pierdut zile în șir pentru a-și valida/inițializa cardul național de sănătate - acel unic document în baza căruia se decontează serviciile medicale prestate.

Cardurile de sănătate pot fi deblocate și direct de pacient, dacă acesta merge la Casa de asigurări

De cealaltă parte, premierul Victor Ponta acuză derularea unor campanii de dezinformare care i-ar avea la bază pe cei care nu vor mai putea fura din banii Sănătății, grație noului sistem implementat. Premierul a susținut acest lucru, deși președintele Casei, medicul Vasile Ciurchea, a recunoscut de mai multe ori - și în conferințe de presă, și în declarațiile date pentru Evenimentul zilei faptul că sunt anumite probleme inerente oricărui început, darămite implementării unui sistem complex, la nivel național.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce spune Casa

Spitalele, farmaciile și medicii de familie - în marea lor majoritate- nu au luat aplicația gratuită de la Casă și au optat pentru una din cele 17 aplicații compatibile cu sistemul CNAS, ne-a declarat președintele CNAS, Vasile Ciurchea. Dar că pentru o bună func ționare contează nu doar legătura dintre cititorul de card și sistemul informatic al prestatorilor, ci și de o bună legătură între interfața sistemului prestatorului și interfața Casei. El a mai explicat că „mai sunt unele probleme tehnice cu validarea cardurilor”, dar că acestea se datorează în mare parte faptului că sistemele informatice ale prestatorilor de servicii medicale au fost dezvoltate de terți fiecare după propriile nevoi și resurse. Oficialul CNAS a atras atenția că deși a convocat la CNAS specialiștii IT ai prestatorilor pentru discuții și soluții în remedierea defecțiunilor, nu toată lumea a venit. „Unii specialiști IT au venit și problemele s-au remediat. Alții ne-au ignorat și au probleme. Eu nu pot să intru în sistemele lor informatice. Și vă spun că un asemenea sistem nu se poate implementa de unul singur, toți trebuie să contribuim!”, a declarat, pentru EVZ, Vasile Ciurchea. „Nu mai e nevoie de nicio hotărâre de guvern. Sunt decontabile și serviciile medicale prestate fără card”, a explicat Ciurchea de ce n-a mai dat ieri guvernul hotărârea promisă de Ponta.

Premierul acuză hoții din Sănătate că plătesc campanii împotriva cardului

Premierul Victor Ponta i-a acuzat ieri pe cei care ar avea de pierdut prin introducerea cardului de sănătate că plătesc campanii împotriva cardului.„ Cardul de sănătate e cea mai bună măsură pe care puteam să o luăm. Cu siguranță, când vrei să faci un sistem pe care îl accesează 15 milioane de oameni, sunt și probleme tehnice. (...) Este și o uriașă muncă de dezinformare și de minciună, pentru că cred că anul acesta vor pierde vreo 300 de milioane de euro cei care îi băgau în buzunar în loc să îi folosească în Sănătate. La 300 de milioane cât pierd, sigur că își permit să plătească campanii împotriva cardului sau împotriva ANAF”, a spus Ponta la începutul ședinței de guvern. Deși premierul vorbește de campanii de minciuni, probleme tehnice cu implementarea cardului sunt, după cum a recunoscut însuși președintele CNAS.

FOTO: Premierul Victor Ponta