Primul DISCURS ținut de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni
- Carmen Vintil ă
- 21 decembrie 2014, 17:57
Preşedintele Klaus Iohannis a preluat, astăzi, mandatul prezidenţial de la Traian Băsescu, în cadrul unor ceremonii care s-au desfăşurat în Parlament şi apoi la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni după onorul dat de garda de onoare la încheierea mandatului prezidenţial. El a salutat, cu lacrimi în ochi, regimentul militar, a sărutat drapelul şi a salutat presa, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, cât şi pe cei care îl aşteptau afară.
Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a organizat o recepție privată cu ocazia învestirii în funcție la Palatul Cotroceni.
Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de preşedintele României cu acest prilej:
„Dragii mei,
Bine aţi venit, mulţumesc că aţi venit la această recepţie pe care am dorit să o dau cu ocazia preluării mandatului de preşedinte al României. Vă mulţumesc pentru implicarea dumneavoastră în parcursul care a făcut posibilă ziua de astăzi, fiecare dintre dumneavoastră, fiecare dintre cei din sală v-aţi implicat fiecare în felul lui. Vă felicit, aţi reuşit! Soţia mea, Carmen, şi cu mine suntem foarte bucuroşi că avem ocazia să vă salutăm aici, cu ocazia acestui eveniment. Dar în istorie, lucrurile nu vin aproape niciodată de azi pe mâine. Întotdeauna există evenimente care anunţă o evoluţie, întotdeauna există evenimente care prefigurează parcursul istoriei. Şi, cred că, în acest moment, şi poate chiar cu ocazia acestei întruniri de bucurie este bine să ne amintim că exact acum 25 de ani Revoluția română a făcut posibilă această evoluție neașteptată pentru mulți dar, în același timp, cred că este bine să ne amintim că oameni s-au jertfit pentru ca noi astăzi să putem să ne bucurăm. Și vă propun un moment de reculegere în cinstea celor care s-au jertfit cu ocazia Revoluției Române. Mulțumesc! Este o perioadă foarte specială. Suntem foarte aproape de sărbătoarea Crăciunului. Și, dacă întrebăm pe oricine ce sentimente ar trebui să așteptăm Crăciuniul, cred că majoritatea vor spune: cu calm, cu liniște și cu speranță. Și cred că aceste cuvinte sunt importante și pentru mandatul meu și sper să fie mult mai mult decât o coincidență că speranța ne-a adus aici, calmul l-am recomandat astăzi în alocuțiunea mea din Parlament și, atunci, cu această ocazie, îmi permit să vă doresc Crăciun fericit, sărbători fericite și numai bine!”.