Primul demo al unui regretat artist, respins de o companie de discuri, este acum DE VÂNZARE! Aceasta a fost descoperit după 55 DE ANI.

Primul demo al unui regretat artist, respins de o companie de discuri, este acum DE VÂNZARE! Aceasta a fost descoperit după 55 DE ANI.

Primul demo al lui David Robert Jones, cunoscut ca și David Bowie, care există într-un singur exemplar, a fost găsit într-un coș de pâine, iar acum va fi vândut la licitație pentru nu mai puțin de 10.000 de lire sterline. Cântărețul de origine britanică a înregistrat piesa „I Never Dreamed” (Niciodată nu am visat) în 1963, pe vremea când era doar un adolescent de 16 ani cu aspirații de saxofonist.

Cu mult înainte să devină cunoscut pentru faimoasele sale piese ca „Ziggy Stardust” sau „Fame”, David Bowie făcea parte dintr-o trupă numită „The Konrads”, împreună cu membrii acesteia înregistrând și primul său demo. Regretatul artist, care este considerat unul dintre cei mai influenți muzicieni ai secolului 20, a fost de acord să înregistreze piesa într-un studio din Londra. Compania de înregistrări nu i-a recunoscut potențialul vocii care a răsunat în topuri decenii la rând, cucerind milioane de fani și a refuzat semnarea unui contract cu trupa din care artistul făcea parte. Ulterior, David Bowie a părăsit trupa „The Konrads” pe fondul diferențelor artistice iar piesa nu a văzut niciodată lumina zilei. 

 

Asta până când demo-ul, care întruchipează un Bowie în vârstă de 16 ani, a fost descoperit de toboșarul trupei „The Konrads” , David Hadfield și o sa fie pus la vânzare în luna septembrie. Acesta a găsit înregistrarea în propria lui casă, păstrată într-un coș de pâine din mansardă. Toboșarul își aduce aminte că: Hadfield a reamintit: "Am decis că am face câteva instrumentale de chitară și un cântec original. Am ales „I Never Dreamed” deoarece era cea mai puternică melodie. De asemenea, am decis ca David a fost cea mai potrivită persoană să o cânte și să dea interpretarea potrivită. Deci, aceasta a devenit prima înregistrare a lui David Jones cântând acum 55 de ani.”

Ne puteți urmări și pe Google News

 

David Bowie este una dintre cele mai importante personalități din muzică și a fost considerat de către critici unul dintre cei mai avangardiști artiști, cu deosebire în anii 70’. Acesta a fost găsit mort în apartamentul său din New York, în 2016. Bowie fusese diagnosticat cu 18 luni în urmă cu cancer de ficat, însă niciodată nu și-a făcut boala publică. În urma sa a lăsat piese precum „Changes” și „Dancing in the street” ce i-au marcat ascensiunea muzicală, care sunt ascultate și în ziua de azi.