S-a grăbit Gabriela Firea când a trimis scrisoarea publică? Primăria Capitalei nu mai dă vina pe firma de dezinsecție, dar țânțarii rămân o problemă

S-a grăbit Gabriela Firea când a trimis scrisoarea publică? Primăria Capitalei nu mai dă vina pe firma de dezinsecție, dar țânțarii rămân o problemă

În urmă cu mai puțin de două săptămâni, primarul general al Capitalei transmitea în toată mass media o scrisoare de nemulțumire la adresa firmei contractată pentru a se ocupa cu dezinsecția. „Societatea nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract”, spunea Gabriela Firea după ce pe adresa instituției au venit numeroase sesizări de la cetățenii ciuruiți de țânțari. Astăzi, poziția PMB nu mai este atât de vehementă, comunicând că s-au făcut 9 operațiuni din cele 12 stipulate în contract.

Primaria Municipiului București continuă „tratamentele de combatere a țânțarilor, la această dată aflându-se în derulare cel de-al nouălea tratament, care a început în seara zilei de 23.07.2018. Pentru anul în curs sunt prevăzute, conform contractului încheiat cu firma Coral, 12 tratamente de dezinsecție - combatere țânțari”, ne spune primăria.

Totodată, acum au găsit și explicația înmulțirii țânțarilor: nu pentru că firma nu și-a îndeplinit atribuțiile din contract, așa cum se spunea în scrisoarea primarului, ci „din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Se estimează că tratamentul în curs se va finaliza în noaptea de 30.07.2018 sau 31.07.2018, în perioada 01-03.08.2018 se va efectua evaluarea tratamentului, iar după această etapă, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, aplicarea tratamentelor împotriva țânțarilor va continua”, se arată în răspunsul PMB către EVZ.

Și se insistă: „Facem precizarea că față de anii precedenți, când se efectuau un număr de șase tratamente pentru combaterea țânțarilor pe domeniul public, în acest an sunt prevăzute a se efectua 12 tratamente. De asemenea, precizăm că în luna iulie a.c. s-au înregistrat precipitații în majoritatea zilelor, fapt ce a favorizat înmulțirea țânțarilor și a scăzut considerabil efeciența tratamentelor aplicate pentru combaterea acestui vector”.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Au sancționat societatea?

Coral Impex a scăpat fără nicio amendă, deși Gabriela Firea părea pornită să dea sancțiuni, dar conducerea PMB susține că a trimis „avertismente care să le arate celor de la firma de dezinsecție zonele unde gradul de infestare a rămas ridicat”. Pe de altă parte, surse din cadrul primăriei spun că puterea de acționare a Coral Impex a stat la latitudinea instituției. Într-o serie de precizări din partea PMB se arată: „Conform Caietului de sarcini operatorul are obligația să ne anunțe în scris declanșarea tratamentelor și finalizarea acestora. (...) Contractul nu conține nicio clauză care să menționeze primirea unei aprobări din partea beneficiarului Primăria Municipiului București, referitoare la execuția tratamentelor de desțânțarizare”, contrazicându-l pe directorul Coral Impex, Alexandru Badea, care a declarat pentru Evz că nu a primit aviz de acționare.

 

West Nile și meningita, boli mortale provocate de țânțari!

În timp ce ițele sunt tare încurcate în contractul cu valoare de aproape 6 milioane de euro alocați dezinsecției și deratizării, vina fiind pasată de la stat la SRL, Ministerul Sănătății lansează un avertisment de virus mortal West Nile, până în prezent fiind înregistrate cinci astfel de cazuri. Nu e mult, dar nici puțin, iar țânțarii sunt cei care pot răspândi acest virus cu o rapiditate fantastică.

În precizările primăriei legate de dezinsecția Capitalei, deși primarul Firea a spus că a primit numeroase sesizări de la cetățeni, a revenit prin Biroul de Presă cu mențiunea că „până în prezent, nu s-a primit nicio atenționare din partea unităților spitalicești sau din partea Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, referitoare la înmulțirea necontrolată a țânțarilor și la potențialele riscuri pe care o astfel de situație le-ar genera asupra sănătății populației”.

 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: „Astfel de sesizări sunt imposibil de făcut!”

Pe 26 iulie, ministerul Sănătății a emis un comunicat în care se informa populația că s-au înregistrat, din mai până în prezent, cinci cazuri de virus Whest Nile: „Ministerul Sănătății anunță că toate cazurile de meningite / meningoencefalite cu virus West Nile depistate și înregistrate în România, sunt cazuri sporadice și în momentul de față nu comportă riscul unei epidemii.

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, de la începutul supravegherii, în data de 2 mai 2018 și până în prezent au fost înregistrate 5 cazuri de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile ( 2 în Dolj și câte un caz în Iași, Brăila și Olt), și niciun deces. Ministerul Sănătății recomandă autorităţilor locale să ia măsuri de dezinsecție în localităţi, cât mai curând posibil, pentru a preveni răspândirea”.

Contactată de EVZ, Sorina Pintea a recunoscut că a simțit pe pielea ei invazia țânțarilor, dar despre un raport din partea unităților medicale legate de numărul celor care ajung la medic cu alergii sau reacții date de ciupiturile de țânțar sunt imposibil de făcut.

„În spital se tratează consecința acestor înțepături, o reacție alergică de exemplu. Dar dacă a fost provocată de țânțari asta ține doar de anamneză și e greu de dovedit. Nu este trecut acest detaliu în rapoartele medicale. Totodată, atunci când există răspândirea unor boli infecțioase periculoase, atunci se emit și astfel de alerte”, a spus ministrul Pintea.

 

Simptome alarmante

80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care identificaţi semnele şi simptomele de mai jos, specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii vă recomandă să vă prezentaţi de urgenţă la cel mai apropiat cabinet medical.

● febră ridicată

● durere de cap intensă În cazurile severe, apar şi simptome neurologice:

● rigiditate a gâtului

● vărsături

● erupţii cutanate pe piept

● sensibilitate crescută la lumină

● convulsii

● frisoane

● oboseală cronică

● slăbiciune musculară Ministerul Sănătăţii recomandă populației mai multe măsuri de protecţie:

● evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;

● evitarea zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)

● utilizarea substanţelor chimice repelente de ţanţari;

● asigurarea măsurilor de desecare a bălţirilor de apă din jurul gospodăriilor;

● îndepărtarea recipientelor de apă stătută și a gunoiului menajer.