Președintele partidului extremist maghiar Jobbik nu va mai serba Ziua Ungariei în România

Președintele partidului extremist maghiar Jobbik nu va mai serba Ziua Ungariei în România

Deputatul Jobbik Szavay Istvan a declarat, la Brașov, că președintele partidului, Vona Gabor, nu va mai veni în România până la alegerile parlamentare din Ungaria pentru a-și susține candidatura.

Întrebat daca președintele Jobbik, Vona Gabor, va veni in Romania pentru a-si sustine candidatura in Parlamentul ungar, Szavay Istvan a spus ca acesta nu va veni până în data de 6 aprilie, data la care vor avea loc alegerile parlamentare din Ungaria. Reamintim că, premierul Victor Ponta a declarat miercuri că nu poate fi interzisă prezența în România a unor cetățeni care aparțin unui partid, dar poate fi interzisă prezența pe teritoriul țării a unei persoane, anume președintele Jobbik, Vona Gabor.

Szavay Istvan a mai precizat ca a venit in Transilvania pentru a prezenta maghiarilor cu dubla cetatenie programul electoral, iar urmatoarele intalniri cu cetatenii vor avea loc la Sfantu Gheorghe, Baraolt si Miercurea Ciuc. "Jobbik a scris istorie si a facut un bine celor din Transilvania", a spus el.

Deputatul in Parlamentul ungar Szavay Istvan a mai declarat, joi, la Brasov, că partidul Jobbik nu poate fi interzis in Romania pentru că nu are filiale înregistrate aici, ci doar simpatizanți în opt județe ale țării. Szavay Istvan a spus că partidul Jobbik are simpatizanti in opt judete ale Romaniei, nu si filiale, care sustin interesele cetatenilor maghiari, si anume in judetele Bihor, Salaj, Satu Mare, Cluj, Mures, Covasna, Harghita si Maramures.

"Nu putem fi interzisi pentru ca nu avem filiale inregistrate, ci simpatizanti. Problema este o diversiune sau o carte nationalista", a spus deputatul ungar.

Ne puteți urmări și pe Google News