Premieră în cadrul Curții Penale Internaționale: un JIHADIST PLEDEAZĂ VINOVAT pentru distrugerile produse. Procurorul: "Nicio persoană care a distrus ceva care încarnează rădăcinile unui popor nu ar trebui să scăpe justiției"
- Otilia Matei
- 22 august 2016, 16:12
Luni, 22 august, în cadrul Curții Penale Internaționale (CPI) a avut loc o premieră absolută: un presupus jihadist malian, acuzat că ar fi ordonat și participat la distrugerea unor mausolee din Tombuctu, clasate în Patrimoniul Mondial al umanității, a pledat vinovat, transmite Agerpres.
Ahmad Al Faqi Al Mahdi se face vinovat de ordonarea și participarea la distrugerea unor mausolee din Tombuctu în perioada 30 iunie și 11 iulie 2012, obiective clasate în Patrimoniul Mondial al umanității. El ar fi ordonat distrugerea monumentelor prin lovituri de târnăcoape, săpăligi și dălți.
Bărbatul a pledat vinovat în fața CPI, acesta fiind și primul proces pentru distrugerea patrimoniului cultural, primul pentru un presupus jihadist, primul legat de conflictul malian și primul în care un acuzat a anunțat că vrea să-și recunoască vina, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Onorată instanță, regret să o spun că tot ceea ce am auzit până în prezent este adevărat și reflectă evenimentele. Pledez vinovat", a spus el.
Procurorul Fatou Bensouda a condamnat aceste fapte, adăugând că nicio persoană care atentează, participă și încurajează distrugerea valorilor culturale ale umanității nu ar trebui să scape de justiție.
"Atacarea și distrugerea siturilor și simbolurilor culturale și religioase ale comunităților constituie o agresiune asupra istoriei lor. Nicio persoană care a distrus ceva care încarnează sufletul și rădăcinile unui popor nu ar trebui să poată scăpa justiției".