Editura Evenimentul si Capital

Povestea dispariţiei dosarului de cadre al lui Ion Iliescu

04iliescu_CP
Autor: | | 283 Comentarii | 8219 Vizualizari

Dosarul de cadre al fostului preşedinte "a fost scos şi ascuns" din Arhivele Naţionale. Concluzia este oficială, înscrisă într-un raport intern al instituţiei, care identifică şi responsabilităţile.

Nu a dispărut în zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989. Nu a fost sustras din arhivă nici măcar în cei zece ani în care pro tagonistul a fost şef al statului. Dosarul de cadre al lui Ion Iliescu a supravieţuit alături de alte dosare din fondul CC al PCR până în 2006 cel puţin, după care pur şi simplu a dispărut de la Serviciul de Arhive Contemporane a Arhivelor Naţionale. "Dosarul de cadre (personal) al lui «Ioan Iliescu - 3 martie 1930», de la poziţia 232, a fost scos şi ascuns, fiind înlocuit cu dosarul lui "Ionescu Nicolae - 12 ianuarie 1936", care era inţial la ultima poziţie din cadrul literei, la nr. 878. (...) în cutia în care s-a aflat fiind găsită în locul lui o fişă de control sumar completată: «Cadre I 232», fără dată şi semnătură", se arată într-un raport exploziv întocmit la Arhivele Naţionale. Potrivit aceluiaşi document, "toţi angajaţii Serviciului de Arhive Contemporane erau la curent cu existenţa acestui dosar deoarece vestea s-a transmis foarte rapid la momentul găsirii sale, în perioada în care practic toţi angajaţii acestui serviciu au fost mobilizaţi de Depozitul Văcăreşti pentru finalizarea ordonării acestei părţi structurale (primăvara anului 2006), chiar comentându-se discret pe tema conţinutului său". Soţ şi soţie, tartori pe arhivele PCR Dispariţia dosarului a fost descoperită doi ani mai târziu, la sfârşitul lui 2008, când un arhivist a găsit pe un computer al instituţiei un fişier intitulat "Modificări PCR", în care o colegă a sa menţionase că dosarul lui Ion Iliescu a fost înlocuit cu cel al unei persoane cu numele Nicolae Ionescu. Verificarea în arhive a confirmat ceea ce scria în document: în locul dosarului fostului preşedinte era cel al unui necunoscut. Responsabilă de această înlocuire, arată raportul, ar fi Camelia Moraru, şefa Serviciului de Arhive Contemporane. Referenta care consemnase această modificare, Maria Partenie, a susţinut în faţa Comisiei de disciplină a instituţiei că "a primit ordin de la doamna Camelia Moraru «să-l tragă» din inventar (n.r. - să extragă dosarul) şi să-l pună deoparte sub pretextul că va fi inclus într-un alt inventar". După cum s-a constatat în timpul anchetei interne, dosarul nu a mai fost inclus niciunde, ci pur şi simplu nu se mai găseşte în arhive. În vara lui 2006, când istoricii din Comisia Tismăneanu documentau raportul de condamnare a comunismului, dosarul de cadre al lui Ion Iliescu a fost cerut de mai multe ori pentru studiu, însă era declarat inexistent. Interfaţa cu Comisia Tismăneanu era soţul şefei de la Arhive Contemporane, arhivistul Constantin Moraru. Deşi era formal încadrat la Serviciul de Arhive Economice pentru a evita incompatibilitatea juridică, se subordona de facto direct soţiei sale. Comisia de disciplină a constatat că acesta nu a pus la dispoziţie inventarele existente, ci le cerea cercetătorilor "să-i indice subiectele de interes, urmând ca apoi să le remită dosare şi documente triate de şeful serviciului, Camelia Moraru". "Lucruri despre care Ion Iliescu nu ar fi vrut să aflăm" Ce s-ar fi putut afla însă despre Ion Iliescu dacă dosarul său de cadre ar fi ajuns în mâna istoricilor?Istoricul Adrian Cioflâncă, expert în Comisia Tismăneanu, crede că dosarul ar fi putut oferi informaţii despre o perioadă doar parţial cunoscută până acum din biografia lui Ion Iliescu. "Un personaj de importanţa lui Ion Iliescu ar fi trebuit să aibă un dosar de cadre consistent, cu ceea ce conţine acesta în mod obişnuit: angajament, autobiografii, recomandări, fişe de cadre detaliate, eventual denunţuri, rapoarte de verificare sau anchetă etc. Existau încă foarte multe zone obscure în activitatea lui Ion Iliescu, în special din anii ’50-’60, pe care un astfel de dosar - în care se află informaţii pe care nu prea le poţi găsi în altă parte - le-ar fi putut lămuri", afirmă Adrian Cioflâncă. O altă variantă este aceea ca dosarul să fi conţinut doar o fişă de cadre, în care de regulă se menţionează poziţiile în partid şi în stat. Un document din 1953 cu un astfel de conţinut, dar denumit referat, provenit de la Secţia Organizatorică, este accesibil la Arhive din 2009, când a şi fost publicat de EVZ. "Viaţa mea a fost publică, nu a fost nimic ascuns", a declarat atunci Ion Iliescu. Din 1955 datează o altă fişă, reprodusă în 2000 de revista "Academia Caţavencu", care nu se mai găseşte însă la Arhive, potrivit istoricului Adrian Cioflâncă. SUCCESIUNE. Până în 1971, când a început să fie perceput ca un concurent, cariera politică a lui Ion Iliescu s-a derulat în preajma lui Ceauşescu, care iniţial l-a susţinut şi promovat CARIERĂ În umbra lui Ceauşescu Ascensiunea politică a lui Ion Iliescu a fost strâns legată de Nicolae Ceauşescu, care l-a ajutat să devină în 1957 şef al UASR. În 1970, Maria Iliescu, mama adoptivă a fostului preşedinte, i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o scrisoare (publicată în 2007 de fostul ziar "Cotidianul") prin care cerea reabilitarea soţului său, Alexandru Iliescu.Acesta fusese exclus din partid în 1944 în lagărul de la Târgu-Jiu, în urma unui conflict cu Gheorghiu-Dej, cu care ispăşea o condamnare politică. Alexandru Iliescu a murit în 1945, însă Ceauşescu i-a făcut dreptate post-mortem. La un an de la trimiterea scrisorii, fiul Ion a ajuns la apogeul carierei comuniste, ca secretar al CC al PCR. DIZGRAŢIA Secretar unional la Moscova

  • S-a născut pe 3 martie 1930. A făcut parte din Comitetul Central de coordonare a Uniunii Asociaţiei Elevilor din România.
  • În 1950 a fost recrutat pentru studii la Moscova, unde a frecventat Institutul Energetic, în anii II şi III de studiu fiind secretar al colectivul unional al studenţilor români din URSS.
  • Întors în ţară, în 1954, a activat în Biroul CC al UTM, for al cărui secretar a devenit în 1956. Potrivit Raportului "Tismăneanu", a urmat în paralel, vreme de trei ani, la fără frecvenţă, şcoala de cadre a Institutului de Aspirantură "A. A. Jdanov".
  • În 1957 a fost ales preşedinte al Comitetului de organizare a UASR.
  • În 1965 a devenit şef de secţie la CC al PCR şi prim-secretar al CC al UTC, iar între 1967 şi 1971 a ocupat funcţia de ministru pentru tineret.
  • Ulterior este acuzat de deviere intelectualistă şi, treptat, îndepărtat din prim-planul politicii comuniste: vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, între 1971 şi 1974, apoi preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi (1974-1979).
  • În 1984 a fost exclus din CC al PCR şi până la Revoluţie a fost director la Editura Tehnică.
HAOS Dosarele de cadre ale Comitetului Central al Partidului Comunist au fost scoase pe 22 decembrie din sediul CC şi duse cu camioanele la Armată. Până în 1999 acestea nu au fost accesibile publicului Pe 22 decembrie, când Ceauşeştii nici nu apucaseră bine să plece din sediul CC, arhiva din clădire a şi început să fie încărcată în camioane ale Armatei. Dosarele CC al PCR au fost preluate de militari şi duse în mai multe locuri, printre care şi la Piteşti. "Au fost luate de-a valma, ca să nu se piardă", spune Gelu Voican Voiculescu, fostul viceprim- ministru de după Revoluţie. Nici până astăzi nu s-a aflat însă cine a dat ordinul de preluare a dosarelor. Atunci nu exista nicio autoritate. Doar Ion Iliescu era preşedinte al CFSN. Abia după aceea am început să ne organizăm", spune Voiculescu. Mutarea dosarelor CC al PCR - care, spre deosebire de cele ale fostei Securităţi, nu aveau dubluri pe microfilm, fiind în exemplar unic - ar fi durat până pe 25 decembrie. "Eu am fost numit în funcţie pe 27 decembrie, iar de dosare am aflat abia în ianuarie. Teoretic, s-ar fi putut întâmpla orice, dar nu cred că au fost sustrase dosare decât, eventual, la nimereală, că nu era nici timp pentru asta. Cine ar fi fost interesat nu era acolo, iar cine era acolo nu era interesat", crede Gelu Voican Voiculescu, care are două variante pentru dispariţia dosarului aproape 20 de ani mai târziu: a dispărut fie cu aportul a "diverşi fideli", fie din interesul unor şantajişti. Ion Iliescu nu a putut fi contactat de EVZ pentru a comenta subiectul, fiind în concediu până în septembrie. Arhiva operativă, sub obroc Până în 1999, când au fost predate Arhivelor Naţionale, dosarele CC al PCR nu au fost, practic, accesibile publicului, nici măcar cercetătorilor. Vladimir Tismăneanu, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului, a fost, probabil, primul istoric ce a reuşit să studieze unele documente, în 1994, la Piteşti, într-o clădire a Arhivelor Statului, cum se numea atunci instituţia, mărturisind că victoria s-a datorat multor intervenţii personale."Mi-am dat însă repede seama că documentele importante nu se află acolo. La Piteşti se afla doar arhiva istorică, cea operativă se afla la Armată", povesteşte Tismăneanu. După alte intervenţii, şeful Marelui Stat Major a aprobat accesul la anumite categorii de documente, precum stenogramele plenarelor CC. Ion Iliescu horticultorul Nici după ce dosarele au intrat în Arhivele Naţionale nu a fost mai uşor de ajuns la dosarele CC al PCR. În 2006, anul întocmirii raportului de condamnare a comunismului, ce a fost coordonat de Vladimir Tismăneanu, accesul a fost permis, iniţial, la foarte puţine documente. "Am putut să vedem dosare abia după mari presiuni. În iunie 2006 am ajuns cu această problemă la preşedintele Băsescu. La solicitarea lui am primit două copiatoare, o sală specială de studiu şi acces la documente", relatează Tismăneanu. Accesul nu a fost însă total liber. Pentru că cercetătorii au cerut cu insistenţă dosarul lui Ion Iliescu, li s-a adus un dosar al unui inginer horticultor cu acelaşi nume.Istorici privilegiaţi Aşa cum reiese din raportul intern de la Arhivele Naţionale, dispariţia dosarului lui Ion Iliescu preşedintele nu este decât cea mai vizibilă dintre neregulile din instituţie. Privilegierea unor angajaţi sau a unor apropiaţi ai lor a fost o practică până în 2007, când instituţia era condusă de Corneliu Mihai-Lungu, apropiat de cercurile PSD. Raportul conţine lista istoricilor privilegiaţi, care aveau acces la documente nedate în cercetare. Ei studiau direct în birourile angajaţilor de la sediul din Militari sau primeau copii: Ioan Scurtu, director la Arhive între 1992 şi 1996, Florin Constantiniu, Alesandru Duţu, Mihai Reţegan etc.De pe listă nu lipsesc nici soţii Moraru, care, se precizează în raport, şi-ar fi scris tezele de doctorat şi articolele ştiinţifice pe baza unor documente care nu sunt accesibile cercetătorilor la sală. "Dosarul de cadre (personal) al lui «Ioan Iliescu - 3 martie 1930», de la poziţia 232, a fost scos şi ascuns, fiind înlocuit cu dosarul lui "Ionescu Nicolae - 12 ianuarie 1936.", RAPORT INTERN ARHIVELE NAŢIONALE SENTINŢĂ Presupusa vinovată, repusă în funcţie Soţii Camelia şi Constantin Moraru au fost angajaţi la Arhive în perioada mandatului lui Ioan Scurtu, un apropiat al lui Ion Iliescu: între 2001 şi 2004, Scurtu a fost consilierul acestuia la Cotroceni, iar în 2004-2009 a deţinut funcţia de director adjunct la Institutul Revoluţiei, prezidat de Iliescu. În urma cercetării disciplinare, Camelia Moraru a fost eliberată din funcţie de noua conducere a Arhivelor. Pe 28 iunie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta a câştigat reangajarea. Pe 28 iulie s-a întors la Arhive, dar şi-a luat din prima zi concediu. Nu a putut fi contactată de EVZ. Conducerea Arhivelor Naţionale a refuzat să comenteze dispariţia dosarului şi situaţia lui Moraru. TRECUTUL MACULATÎnainte de "măi, animalule": "pui de viperă" Din informaţiile disponibile până acum, din documente şi mărturii, perioada cea mai întunecată din biografia lui Ion Iliescu a fost cea a anilor ’50- ’60. Enache Pope, student la Filosofie în 1958, a relatat în 2005 pentru EVZ cum tânărul activist Ion Iliescu a vrut să-l dea afară din facultate întrucât tatăl său, fost primar liberal la ţară, se opunea colectivizării. "Am fost chemat în biroul decanului, iar Iliescu mi-a spus: «De mâine nu mai vii la facultate ». Îmi aduc aminte expresia pe care a folosit-o: m-a făcut «pui de viperă». Decanul Teodor Bugnariu m-a salvat (ginerele lui Lucian Blaga, susţinător comunist în perioada ile galităţii). Mi-a spus: «Poţi să vii şi, dacă mai insistă, vedem ce facem»", a relatat Pope, al cărui tată a murit câteva zile mai târziu, în urma unei bătăi la Miliţie. În 1968, Ion Iliescu s-a remarcat din nou în studenţime, în reprimarea unei manifestaţii de protest spontane, în ajunul Crăciunului. Studenţii se porniseră pentru a colinda, însă autorităţile au intervenit şi, ca urmare a zarvei produse, trei studenţi au fost arestaţi şi alţii exmatriculaţi. Ana Şincai a fost închisă la Văcăreşti, transferată apoi la Spitalul 9, judecată în mai 1969 şi trimisă cu domiciliu forţat la Ploieşti. Potrivit Raportului "Tismăneanu", în informarea către Biroul CC al UTC, prim-secretarul Ion Iliescu a vorbit despre o "manifestare huliganică". "Iliescu era scandalizat de lipsa de reacţie a activiştilor UTC: "Mai ales când au venit elementele turbulente, studenţii, cadrele de la municipiul UTC trebuiau să ia poziţie". OPRELIŞTI. Comisia condusă de Vladimir Tismăneanu a avut acces în arhiva CC al PCR abia după intervenţia directă a lui Traian Băsescu FOTO: AGERPRES

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Anchete EVZ

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate