Ponta mulțumește senatorilor loiali care au votat candidatul PSD la CCR

Ponta mulțumește senatorilor loiali care au votat candidatul PSD la CCR

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că votul din Senat care a vizat desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională a reprezentat şi o bătălie politică importantă.

"Am văzut votul de la Senat care, dincolo de numirea unui judecător şi îi urez mult succes şi doamnei Teodoroiu şi doamnei Neagoe în CSM, sunt două persoane care ar fi putut fi în egală măsură judecători la Curtea Constituţională, dar dincolo de numirea unui judecător cu siguranţă a fost şi o bătălie politică importantă în Senat. Le mulţumesc tuturor senatorilor din coaliţia de guvernare care şi-au arătat sprijinul şi loialitatea şi lucrul acesta se întâmplă şi la Camera Deputaţilor, probabil că aţi văzut că la moţiunea de azi (n.r. miercuri) nu au fost prezenţi iniţiatorii moţiunii, am fost noi prezenţi. Important este ca acum această coaliţie de guvernare să poată să funcţioneze în perioada imediat următoare pentru a reuşi să adopte câteva dintre reformele cele mai importante, în primul rând Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală", a spus Ponta, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că cele două coduri fiscale au fost prezentate miercuri în Guvern, dar nu sunt în formă finală.

"Guvernul a construit această propunere care încă 30 de zile se discută cu reprezentanţii mediului de afaceri, ai societăţii civile, ai contribuabililor, ai celor care plătesc taxe şi impozite. După aceea Guvernul trimite proiectul la Parlament, se va dezbate şi în Senat şi în Camera Deputaţilor, în aşa fel încât dacă se aprobă şi după aceea le promulgă şi preşedintele vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2016. Pentru mine, ca prim-ministru, şi pentru USL este ultima promisiune pe care am avut-o şi angajament din programul de guvernare încă neîndeplinite, rămăsese reducerea TVA, putem după trei, acesta e al patrulea an cu creştere economică peste media europeană cu reducerea deficitului putem ca de la 1 ianuarie să avem TVA la 20 %, alături de celelalte măsuri din care unele vor aduce venituri suplimentare la bugetul de stat ca să compensăm pierderile, altele se reflectă în creştere economică, creare de locuri de muncă, în tot mecanismul de dezvoltare economică", a precizat Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Simona Maya Teodoroiu propusă de PSD a fost desemnată, miercuri, de către plenul Senatului, pentru a ocupa funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR), după ce postul deţinut de Toni Greblă a fost declarat vacant ca urmare a demisiei acestuia.