Războiul total PSD contra PSD. Cum risipește Dragnea voturile propriului partid

Războiul total PSD contra PSD. Cum risipește Dragnea voturile propriului partid

Numeroasele amenințări și acuzații lansate de Liviu Dragnea, la Reșița, weekend-ul trecut, nu-s nici pe departe întâmplătoare, ci sunt ecourile unui război subteran total al PSD contra PSD 2, numit oficial Pro România. Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, Dragnea și apropiații săi din conducerea PSD depun eforturi însumate, zilele acestea, pentru a pune capăt valului de plăcări spre Pro România, lupta purtându-se în teritoriu, în spatele ușilor închise ale diverselor organizații, departe de ochii presei.

Pe de altă parte, sursele citate susțin că măsurătorile PSD prezintă ceea ce atestă toate celelalte sondaje, mai mult sau mai puțin cosmetizate: anume că Pro România – grupare cotată de la 7% la 13%, în funcție de institutul de sondare – este racordată la electoratul tradițional al social-de mo craților, pe care, de altfel, intenționează să-l rupă, cu prilejul alegerilor europarla- mentare.

 Lupta roșie

Aceleași surse ne-au explicat că zilele acestea Ponta și colaboratorii săi – cu excepția lui Daniel Constantin, toți fiind foști PSD-iși cu vechime – îl controlează pe Dragnea la nemulțumiți, ținta fiind obținerea unui scor de 10% la europarlamentare. În replica, șeful PSD „mută” prin intermediul adjunctului Codrin Ștefănescu și a altor emisari activați în filialele problematice. Cârpirea majorității parlamentare reprezintă un scop în sine pentru Liviu Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News

 Alfred Bulai: „O prostie uriașă”

Contactat de „ Evenimetul zilei”, sociologul Alfred Bulai susține că Dragnea a comis o „prostie uriașă” când a decis să dea apă la moară acuzațiilor inamicilor din jurul lui Ponta, întrucât transferă capital către Pro România. „Este mai mult decât evident: Pro România nu poate lua voturi decât de la PSD. Partidul este condus de Victor Ponta, fost premier PSD-ist, și e pe partea de stânga, zonă care până acum a fost controlată autoritar de PSD. E fără precedent această rivalitate pe stânga. Voturile pe care le va atrage Pro România vor veni, cu siguranță, din zona PSD, de unde și-a recrutat toți vectorii de imagine. Existența vaselor comunicante este dincolo de orice dubiu: dacă crește Pro România, scade PSD. În weekend, când a lansat acuzații și amenințări la adresa Pro România, Dragnea a comis o prostie uriașă. Orice atac al lui Dragnea la Pro România transferă credit electoral către partidul lui Ponta. Cu alte cuvinte, o astfel de atitudine sugerează că cei vizați sunt ceea ce literatura de specialitate numește «combatanți ideali». Șeful PSD a comis o greșeală strategică: partidul mare amenințat electoral de unul mai mic nu trebuie să-i dea apă la moară acestuia din urmă, fiindcăl legitimează public în postură de rival. Prin modul în care s-a raportat la Ponta&Co, Dragnea a făcut o mare prostie”, a declarat Alfred Bulai.

 

Catastrofa de la 20%

Sociologul crede că PSD nu poate să se prăbușească sub 20%. ”Există o masă critică, un segment electoral care va vota în continuare, că ne place sau nu, cu PSD, indiferent de personajul care conduce partidul. În acestă ordine de idei, nu cred că PSD s-ar putea duce sub 20% decât dacă generează ceva catastrofal cu un mare impact emoțional. Dar, dacă ajunge la 20%, situația este de-a dreptul catastrofală pentru PSD, partid care vine de la 46%”, a conchis Bulai.