Editura Evenimentul si Capital

Ponta, despre Codul fiscal: Cu o cotă de TVA de 20% va trece prin Parlament. Va fi foarte bun și este sustenabil

Parlamentul României
Autor: | | 4 Comentarii | 315 Vizualizari

Premierul Victor Ponta a susținut, marți seară, la România TV, că un Cod fiscal cu prevederile actuale și cu o cotă de TVA de 20% va trece prin Parlament și va fi "foarte bun și sustenabil".

"Am văzut și poziția unor partide serioase din Opoziție, care nu își iau votul înapoi, care au zis că vor 19%. Eu le-am spus liderilor coaliției de guvernare că cel mai bine ar fi să avem 20%, cum era proiectul inițial, pentru că împreună cu 9% la alimente media TVA în România este undeva spre 17. Dar atunci, PNL a făcut, așa, un populism, tipic noului PNL. Au zis: 'domnule, 19, nu 20, să mai dăm noi încă 1%, ca să votăm'. Am zis: 'bun, ok', ne costă populismul ăsta, dar important este să avem consens. Deci, eu cred că un Cod fiscal cu prevederile actuale și în care se menține cota de TVA la 20% va trece prin Parlament, va fi foarte bun și este sustenabil", a spus Victor Ponta, la România TV, potrivit Agerpres.

Premierul a precizat că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest subiect, dar că vor aborda această chestiune, dar și alte teme ce țin de colaborarea instituțională.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis va ridica o problemă de sustenabilitate cu privire la majorarea salariilor pentru medici, așa cum a făcut-o în cazul Codului fiscal, prim-ministrul a afirmat, "în glumă", că își dorește ca șeful statului să ridice aceeași problemă de sustenabilitate ca la dublarea alocațiilor pentru copii.

"I-am spus că nici nu avem impact bugetar și tot a promulgat-o. Nu. În cazul de față avem impactul bugetar și avem și sursa bugetară, deci nu văd de ce n-ar promulga, dar eu nu pot să vorbesc în numele președintelui. Pot să îmi fac treaba mea, care e obligatorie, și anume de a calcula câți bani ne costă chestia asta, de unde punem banii, după care, sigur, Parlamentul votează sau nu, e decizia Parlamentului. Președintele promulgă sau respinge o dată — până la urmă și la Codul silvic președintele a cerut reexaminarea. S-a votat, a promulgat. Așa va fi și la Codul fiscal", a explica Victor Ponta.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate