MIRACOL, spun medicii! Politistul lovit cu SABIA în cap va fi externat

MIRACOL, spun medicii! Politistul lovit cu SABIA în cap va fi externat

Poliţistul de 35 de ani, se află la spitalul de Neurologie Iaşi, fiind în comă de pe 5 decembrie, iar medicii nu i-au dat prea multe şanse. Iar acum, sunt şocaţi, afirmând faptul că au de-a face cu un miracol.

„Revenirea acestui pacient a fost posibilă datorită capacității lui de autovindecare și aici ține cel mai probabil de educație și de atitudine. Să nu uităm că el a fost educat ca să fie un luptător și asta se vede și în plan fizic și clinic", au declarat medicii.

Reamintim că Dan Ciprian Sfichi, polițistul sucevean, a fost  lovit cu sabia în cap de un suspect în timpul unor percheziţii la Rădăuţi care au avut loc acum trei săptămâni, va fi externat după sărbători.  Medicii spun că starea lui este bună chiar dacă nu își poate mișca mâna şi piciorul stâng. Cu toate acestea, sunt optimiști și cred că exercițiile de kineto-terapie îl vor ajuta să depășească aceste probleme.

"Dacă e să vorbim de miracole, este miracolul lui personal și i se datoreaza integral. De altfel studiile arată că 97 % din intervențiile chirurgicale sau act medical depinde de pacient și boala lui și doar 3 % de echipa medicală”, a declarat Lucian Eva – managerul Spitalul de Neurochirurgie Iași.

Poliţistul lucrează de 12 ani în Poliţia Română, este căsătorit şi are doi copii. Acesta făcea parte dintr-o echipă de patru luptători de la Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi participa la percheziţii privind destructurarea unei grupări de trafic de droguri, în Rădăuţi, notează obiectivdesuceava.ro.