DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Parchetul General A MINȚIT în privința prezenței unor magistrați la bordelul de PROSTITUATE minore de la restaurantul Shanghai

DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Parchetul General A MINȚIT în privința prezenței unor magistrați la bordelul de PROSTITUATE minore de la restaurantul Shanghai

Scandalul uriaș care a izbucnit în urmă cu câteva zile, după ce jurnalistul Cătălin Tolontan a dezvăluit că numele unor importanți funcționari ai statului apar într-un dosar al DIICOT privind o rețea de prostituție cu minore, nu pare să se termine.

Lumeajustitiei.ro prezintă într-un articol dovada că Parchetul General a mințit în cazul dosarului DIICOT, care neagă că printre clienții rețelei de prostituție de la restaurantul Shanghai ar fi fost și procurori.

Astfel, Parchetul General, în perioada în care era condus de Laura Codruța Kovesi a susținut că niciun magistrat nu a fost implicat în acest caz, deși poza procurorului Marius Olteanu Felician s-a găsi pe o planșă a DIICOT, fiind indicat de fetele care a fost obligate să se prostitueze.

În plus, Parchetul General susține că  au fost pierdute inclusiv inregistrari video care demonstrau ca printre clientii retelei de prostitutie s-au numarat procurori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Implicarea unor procurori în cazul de prostituție a fost dezvăluita de senior editorul Lumeajustitiei.ro, jurnalistul Razvan Savaliuc, pe 11 decembrie 2007, in ziarul ZIUA. 

Astfel, jurnalistul dezvăluie în articolul „Organul in flagrant”, că doi procurori, șase politisți si trei comisari de la Garda Financiara „au fost prinsi cu nadragii in vine in timpul unei razii la un bordel clandestin cu minore”, iar „Parchetul General a musamalizat cazul”. 

Răzvan Savaliuc scria ca procurorii ar fi fost chiar surprinsi pe inregistrari video in timp ce mergeau la prostituate, fiind ulterior recunoscuti de fetele obligate sa presteze servicii sexuale:

„Parchetul General ascunde de doi ani un dosar de sex si trafic cu minore in care sunt implicati sase ofiteri de politie, doi procurori, trei comisari ai Garzii Financiare Ilfov si un functionar de la Autoritatea pentru Straini. Oamenii legii au fost depistati frecventand Restaurantul 'Shanghai' din Capitala, in care functiona un bordel clandestin, camuflat sub titulatura 'salon de masaj'. La fata locului au fost identificati si cativa procurori bucuresteni, ale caror nume, in mod inexplicabil, nu apar in dosar.

Prezenta anchetatorilor la bordel a fost filmata, in direct, in noiembrie 2005, cand echipele de mascati ale Brigazii Crimei Organizate, ajutate de SRI si Jandarmerie au efectuat noua descinderi la 'punctele de lucru' ale retelei de proxeneti chinezi. Minore romance cu varste intre 14 si 17 ani, sechestrate si exploatate de proxenetii chinezi, erau fortate sa practice sex oral, sub denumirea de 'masaj erotic', cu diversi clienti. Daca se impotriveau, ele erau batute crunt. Fetele abuzate sexual i-au recunoscut pe oamenii legii dupa plansele foto puse in fata de procurorii DIICOT. Gruparea criminala se ocupa si cu traficul de imigranti. Martorii au declarat ca ofiteri de la Sectia 11 Politie primeau sume intre 10.000 - 15.000 de euro pentru a nu-i mai verifica pe chinezii care nu aveau forme legale pentru Romania. Proxenetii asiatici, dar si complicii lor romani, au fost condamnati la ani grei de inchisoare pentru trafic de persoane. Partea de dosar cu oamenii legii a fost insa musamalizata la nivelul DIICOT Structura Centrala”, scrie Savaliuc în articolul din Ziua.