Editura Evenimentul si Capital

Obama PRIVATIZEAZĂ Cosmosul

Obama s-a arătat mult mai de dreapta în cosmos decât pe pământ
Autor: | | 4 Comentarii | 623 Vizualizari

O lege nouă îi autorizează pe americani să exploateze zăcămintele aflate pe asteroizi. O ruptură netă față de filosofia că planetele și cosmosul aparțin întregii umanități.

După ce atâția și-au manifestat dorința de a achiziționa parcele pe Lună, găsind șiescroci care să le ia banii, de acum americanii pot pune stăpânire cu acte în regulă ai asteroizilor, scrie Market Business News.

Nu este vorba de a poseda propriul corp astral, ci de a dobândi dreptul asupra tuturor resurselor exploatabile ale acestuia. Legea, numită Competitiveness Act (HR 2262), a fost semnată de Barack Obama la mijlocul lunii noiembrie, bulversând consensul Tratatului Spațiului din 1967, ratificat de marile puteri mondiale, care făcea din cosmos o proprietate universală.

Washingtonul a sfidat așadar acel gentleman’s agreement de acum jumătate de secol și s-au debarasat de „reglementările inutile”, pentru a face pe placul lobby-urilor și întreprinderilor specializate, cum ar fi Planetary Resources.

Cofondatorul și copreședintele acesteia, Eric Anderson, a declarat, citat de Market Business News:

„Aceasta prima recunoaștere importantă a drepturilor de proprietate din istorie. Acest proiect de lege stabilește același cadru legal care a creat marile economii din istorie și încurajează dezvoltarea durabilă a spațiului.”

Senatorul de Florida Marco Rubio, candidat în alegerile primare republicane pentru Casa Albă, a pledat și el pentru adoptarea legii:

„Peste tot în economia noastră, trebuie să eliminăm reglementările inutile, care costă prea mult și să facilităm crearea de locuri de muncă pentru inovatorii americani (...) Acest proiect de lege este o victorie importantă pentru întreaga comunitate spațială.”

Numeroși experți apreciază că această lege ar putea fi la originea unei veritabile revoluții economice și a unei piețe de mai multe miliarde de dolari.

Într-adevăr, geologii estimează că asteroizii adăpostesc minerale prețioase și în cantități mult mai consistente decât pe Pământ.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
19:02 Simona Ionescu despre Raportul Secret cu privire la Arhiva SIPA: „Ne-am pus problema ca nu cumva să fim atraşi într-o CAPCANĂ” 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 12:22 Cazanciuc: În 2013 s-a intrat în arhiva SIPA pentru că se ARSESE un BEC 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:25 ANDRONIC: Nu am înţeles de ce Tudorel Toader nu a DESECRETIZAT aceste documente 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 08:21 EXPLOZIV! Judecătorul Cristi Danileț informa DNA despre audierea unor martori. Documentul care dovedește TOT - Foto în articol 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate