România a înregistrat zilele trecute unul dintre cele mai mari eșecuri de politicã externã din ultimii 26 de ani. La concurențã poate cu declarația pripitã a fostului premier Cãlin Popescu Tãriceanu referitoare la retragerea trupelor românești din Irak, care a scurtcircuitat parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, dar care, din fericire, nu a produs efecte concrete. Inițiativa ”hrãpãreațã” a rãmas la stadiul de vorbe, soldații români au rãmas în teatrele de operațiuni, servind agendei României de politicã externã.

Ce s-a întâmplat însã în timpul vizitei în Bulgaria a președintelui Klaus Iohannis are consecințe negative. În special pentru România, dar și pentru NATO. Șeful statului român a mers la Sofia pentru a obține de la vecinii noștri acordul de creare a unei flote comune la Marea Neagrã, sub egida NATO, la care sã participe România, Bulgaria și Turcia. Scopul ar fi fost acela de a contracara amenințarea ruseascã în regiune, ce a crescut dupã anexarea ilegalã a Crimeii. țara noastrã obținuse deja acordul Ankarei și spera sã convingã și Sofia. În primã fazã, Rosen Plevneliev, președintele Bulgariei, a susținut inițiativa României, într-o declarație comunã cu președintele Klaus Iohannis. Dupã doar câteva ore, premierul Boiko Borisov a blocat-o, pe motiv cã nu vrea sã provoace inutil Rusia, cã nu dorește sã angajeze Bulgaria într-un conflict cu aceasta. Boiko Borisov a folosit un limbaj ieșit din uzanțele diplomatice, în timp ce șeful statului român se afla în ?ara sa. În politica externã, aceasta este o umilințã.

Primul lucru care trebuie punctat este cã aceastã inițiativã de politicã externã este modestã. Într-un excelent interviu acordat contributors.ro, Armand Goșu, specialist în spațiul estic, aduce argumente foarte solide în acest sens. ”Toatã discuția despre exercițiile comune ale statelor riverane aratã de fapt cât de puțin se înțelege amenințarea pe care un bastion A2/AD în Crimeea o genereazã pentru Marea Neagrã. De parcã soluția unei descurajãri credibile ar constã în câteva exerciþii comune. Din aceastã perspectiva ar fi nevoie de conturarea unui arhitecturi regionale, de un filtru comun de threat assessment, de o doctrinã comunã pentru operaþiuni integrate aer-apã, de dezvoltarea și asamblarea complementarã a capabilitãþilor necesare (probabil chiar propriile perdele A2/AD), cu perspectiva ca eventualele breșe sã fie suplinite (chiar rotațional) de Alianțã. Ar fi începuturile schematizãrii unei descurajãri credibile la Marea Neagrã. Mi-e teamã cã în unele centre de analizã militarã occidentale se pornise deja de la premisa cã Marea Neagrã este pierdutã, cã România, Bulgaria și Turcia nu vor reuși sã compunã împreunã nici un proiect viabil, iar Rusia va bloca din Crimeea accesul NATO în regiune și, mai mult, ar putea scoate cu totul Ucraina de la Marea Neagrã, prin relansarea proiectului Novorossiia.”

Așadar, o flotã comunã, fie și sub egida NATO, nu ar fi fost tocmai eficientã din punct de vedere militar în fața arsenalului militar al Rusiei. Moscova e și așa sensibilã fațã de chestiunea amplasãrii scutului anti-rachetã al NATO. Ar fi fost încã un argument pentru Kremlin sã acuze agresivitatea Alianței Nord-Atlantice la adresa sa și sã se victimizeze în ochii opiniei publice internașionale.  

În acest context, reacția premierului bulgar Boiko Borisov este doar reacția unui politician care nu putea marșa pe o propunere nefericitã fãcutã publicã de președintele Klaus Iohannis. Și atunci respingerea este justificatã. Chiar dacã flota comunã nu ar fi putut ține piept forțelor rusești, în plan politic, România, Bulgaria și Turcia ar fi transmis un semnal important, în special în interiorul NATO, iar Ankara a înțeles acest lucru.

De aceea, argumentul cã a fost o inițiativã catastrofalã nu stã în picioare. Înclin sã cred cã Boiko Borisov, cunoscut pentru afinitãțile sale fașã de Moscova,  a fãcut un joc mult mai complex. Dovadã cã președintele Plevneliev, pro-american, a susținut propunerea. Scopul lui Borisov nu a fost doar aruncarea diplomației românești în derizoriu, ci crearea unei situa?ii tensionate între mai mulți membri NATO, cu foarte puțin timp înainte de Summitul ALianței Nord- Atlantice de la Varșovia, ce va avea loc între 7 și 9 iulie a.c. Din nefericire, diletantismul reponsabililor români în politica externã i-a permis premierului bulgar sã foloseascã România pe post de berbece cu care Rusia a lovit în poarta fortãreței NATO.

Vina pentru întreaga situație aparține exclusiv factorilor de decizie români, lucru remarcat deja de fostul președinte Traian Bãsescu. Este evident pentru orice om inișiat cât de cât în relațiile internaționale cã un președinte nu se duce într-o vizitã oficialã, cu un proiect de politicã externã, dacã existã cel mai mic risc sã fie refuzat. Existã responsabili ai statului român obligați sã se asigure cã Klaus Iohannis nu va fi pus într-o situație penibilã. Ei trebuia sã negocieze în prealabil cu partea bulgarã și, la cel mai mic semn de refuz, sã îl sfãtuiascã pe seful statului sã renunțe.

Lista celor responsabili, invocatã și de Traian Bãsescu, este destul de limpede: Lazãr Comãnescu (ministru de Externe), Mihnea Motoc (ministrul Apãrãrii Na?ionale), Mihai Rãzvan Ungureanu (directorul Serviciului de Informații Externe), Bogdan Aurescu (consilier prezidențial de polticã externã) și gen. Ion Oprișor (consilier prezidențial pentru securitate naționalã). Cu toții trebuie sã rãspundã la întrebarea: cum de a ajuns România într-o situație atât de jenantã în plan internațional și sã suporte consecințele în funcție de gradul de vinovãție.

Opinia publicã din România trebuie sã afle câteva chestiuni esențiale, pentru cã avem de-a face cu o disfuncționalitate majorã a Statului:

1. Cine a avut inițiativa creãrii flotei comune la Marea Neagrã? 2. Cum a fost argumentatã nevoia creãrii ei? 3. Ce au fãcut autoritãțile competente sã împiedice blocajul de la nivelul Guvernului bulgar? 4. A fost informat președintele Klaus Iohannis în legãturã cu posibilitatea ca Boiko Borisov sã blocheze inițiativa României? 5. Dacã, da, cine l-a sfãtuit sã meargã mai departe cu acest proiect?

Despre responsabilitatea SIE trebuie discutat în mod aplicat. Serviciul secret extern are un rol important în informarea președintelui despre apariția unor eventuale poziții ostile, așa cum a fost reacția premierului bulgar Boiko Borisov. Au știut ofițerii de informații cã oficialul bulgar va îngropa inițiativa creãrii unei flote la Marea Neagrã? L-a informat Mihai Rãzvan Ungureanu, dircetorul SIE, pe președintele Klaus Iohannis în legãturã cu acest lucru?  Dacã SIE nu a reușit sã afle aceste informa?ii ste foarte grav. Dacã a aflat, i-au adus la cunoștiinnã președintelui, iar acesta i-a ignorat este și mai grav. Asta înseamnã cã avem în fruntea statului un politician iresponsabil, care a bãgat România într-o fundãturã ce o decredibilizeazã în ochii partenerilor din NATO ?i UE.

Presa a dezvãluit cã, în momentul de fațã, este în plinã derulare un conflict între șeful statului și directorul SIE, Mihai Rãzvan Ungureanu. Poate cã acest conflict este cauza care a generat o situație atât de gravã. În orice caz, este de așteptat ca acest episod sã amplifice disensiunile dintre Președinție și conducerea SIE.