NUME GRELE audiate la DNA într-un NOU DOSAR NEWS ALERT!

NUME GRELE audiate la DNA într-un NOU DOSAR   NEWS ALERT!

Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu a ajuns marţi la Direcția Națională Anticorupție unde a fost audiat de procurori şi ulterior a fost pus sub control judiciar într-un dosar care vizează modalitatea în care a fost concesionată Baza Sportivă „Cutezătorii” . În acelaşi dosar şii Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București, fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, a ajuns astăzi în faţa procurorilor pentru a da explicaţii.

Potrivit unor surse judiciare, a fost deschis un nou dosar privind modul în care baza sportivă a ajuns în administrarea lui Dinu Pescariu, prin intermediul fundaţiei sale.

La intrarea în sediul DNA, Pescariu nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor. Surse apropiate anchetei susţin că acesta a fost audiat în legătură cu baza Cutezătorii, una dintre cele mai mari baze sportive din București, închiriată de fostul jucător de tenis în 2004.

Mai exact, potrivit surselor citate, a fost deschis un nou dosar privind modul în care baza sportivă a ajuns în administrarea lui Dinu Pescariu, prin intermediul fundației sale.Surse judiciare au precizat pentru agerpres.ro că Pescariu urmează să fie audiat de procurori într-un dosar în care se investighează modalitatea în care a fost concesionată Baza Sportivă "Cutezătorii".

DNA a pus SECHESTRU pe bunurile lui Dinu Pescariu și Claudiu Focică

 

 Baza a fost închiriată de la RA-APPS, iar apoi o prelungire a fost obținută de la Ministerul Educației, la care a fost trecută ulterior baza.Contractul, încheiat inițial pe 10 ani, a fost prelungit cu încă 25 de ani, în 2009. Procurorii au suspiciuni în legătură cu modul în care a fost prelungit contractul. 

Clubul Pescariu Sports & Spa este parte a complexului sportiv construit de familia Pescariu pe terenul fostei baze sportive de 60 de hectare "Cutezătorii", trecut în luna decembrie 2013 din administraţia Ministerului Educaţiei la Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS).

Vom reveni cu amănunte. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News