Netanyahu: Israelul a încetat conflictul în Fâşia Gaza din cauza altor ameninţări regionale

Netanyahu: Israelul a încetat conflictul în Fâşia Gaza din cauza altor ameninţări regionale

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat sâmbătă pentru televiziunea publică din ţara sa că Israelul a acceptat încetarea ostilităţilor în Fâşia Gaza pentru a-şi păstra resursele în faţa altor ameninţări regionale potenţiale, relatează AFP.

"Am luptat timp de 50 de zile şi am fi putut să luptăm încă 500, dar (...) avem (gruparea ultraradicală) Stat Islamic la porţile Iordaniei, Al-Qaida în Golan şi Hezbollahul la frontiera cu Libanul", a declarat Netanyahu pentru televiziunea publică israeliană, citat de Mediafax.

"Am decis să nu ne împotmolim în Gaza şi să ne limităm la obiectivul nostru, şi anume să aducem liniştea pentru cetăţenii Israelului", a adăugat el.

După mai multe armistiţii unilaterale şi bilaterale întrerupte, cele două părţi au încheiat marţi o încetare a focului pe termen nelimitat care a pus capăt celor 50 de zile de război soldate cu 2.143 de morţi în tabăra palestiniană şi 71 în cea israeliană.

Ne puteți urmări și pe Google News