Numirea judecătorilor la Curtea Constituțională a României aparține în exclusivitate titularilor prevăzuți de Constituție și implică o apreciere subiectivă, autoritățile având libertate absolută de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiția 'înaltei competențe profesionale", arată CCR.

Curtea Constituțională a publicat joi motivarea deciziei din 16 septembrie prin care a admis excepția ridicată de președintele României și Administrația Prezidențială și a constatat că dispozițiile art.8 alin.(1) raportate la art.2 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că decretele președintelui privind numirea judecătorilor la Curtea Constituțională sunt excluse din sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării îndeplinirii condiției 'înaltei competențe profesionale', potrivit Agerpres.

Excepția a fost ridicată în procesul de la Curtea de Apel București în care Asociația Magistraților din România a depus o acțiune în contencios administrativ de anulare a decretului președintelui de numire a lui Daniel Morar în funcția de judecător la CCR, motivând neîntrunirea condiției referitoare la înalta competență profesională a acestuia.

Curtea arată că decretele prezidențiale sunt manifestări unilaterale de voință, realizate în scopul de a produce efecte juridice și pot avea caracter individual sau normativ, având caracter executoriu, fiind general obligatorii, autoritățile statului cărora le sunt destinate fiind însărcinate cu aducerea la îndeplinire a celor statuate în cuprinsul actului.

 

Cele trei condiții cumulative

 

Acestor acte juridice, se arată în motivare, le sunt aplicabile dispozițiile din Constituție potrivit cărora controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar, se mai arată în  motivarea publicată de Agerpres.

Potrivit dispozițiilor constituționale, numirea în funcția de judecător al CCR este condiționată de îndeplinirea a trei condiții cumulative: pregătire juridică superioară; cel puțin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior; înalta competență profesională.

CCR susține că dacă în privința primelor două condiții verificarea are la bază date concrete, obiective, susceptibile a fi supuse unui control judecătoresc al instanțelor de drept comun sau al Curții Constituționale, în ceea ce privește cea de-a treia condiție, înalta competență profesională, aceasta implică evaluarea și decizia exclusivă a autorităților abilitate de Constituție să facă numirea, în temeiul unor aprecieri proprii.

"Astfel, marja de apreciere a președintelui României, a Senatului și a Camerei Deputaților în exercitarea atribuției de a numi judecătorii constituționali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condițiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce privește rangul studiilor și al vechimii juridice nivelul minimal al condițiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează și aspecte de oportunitate, autoritățile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumita persoană apreciata a întruni condiția 'înaltei competențe profesionale'", se arată în motivare.

 

Procedura este stipulată în Constituție

 

Sursa citată subliniază că stipularea în Constitutie a procedurii de desemnare a judecătorilor CCR constituie o garanție a independenței acestora și a exercitării cu imparțialitate a atribuțiilor ce le revin conform Legii fundamentale.

CCR menționează că dispozițiile legale prevăd numirea ca judecători la CCR de către Parlament a acelor persoane care au întrunit votul majorității membrilor fiecărei Camere, la propunerea Birourilor permanente și pe baza recomandării Comisiilor juridice.

"Rolul comisiilor juridice în procedura de numire a judecătorilor constituționali este tocmai acela de a culege și a oferi acele date necesare plenului fiecărei Camere spre a-și fonda, în mod optim, luarea unei decizii. Astfel, pe baza curriculum-ului vitae depus de candidat și a audierii acestuia, comisia întocmește un raport prin care prezintă plenului Camerei toate informațiile cu privire la profilul candidatului: cariera profesională, probitatea morală, experiența în domeniul juridic sau calitățile individuale, elemente ce se circumscriu noțiunii de 'înaltă competență profesională'", explică judecătorii.

Ei arată că, în ceea ce privește desemnarea judecătorilor constituționali de către președintele României, autoritatea decizională este una individuală, iar nu colectivă, ca în cazul Parlamentului.

"Deși legea nu prevede în mod expres o procedură și în acest caz, apare cu evidență că elemente specifice procedurii parlamentare sunt pe deplin aplicabile: prezentarea unui curriculum vitae al candidaților, solicitarea de informații concludente cu privire la profilul profesional, eventuale audieri ale persoanelor candidate etc. În ambele ipoteze, decizia de numire în funcția de demnitate publică aparține în exclusivitate titularilor prevăzuți de Constitutie și implică o apreciere subiectivă, întemeiată pe informațiile care sunt evaluate în mod personal, de către fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului în cadrul deciziei colective a fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv de către președintele României, care manifesta o opțiune personală, în cadrul unei decizii individuale", se spune în motivare.

CCR subliniază că, odată adoptate aceste decizii, opțiunea fiecărui for decident este asumată în plan instituțional și politic, răspunderea pentru alegerea realizată fiind circumscrisă acestui cadru.

"O interpretare contrară ar însemna că, analizând condiția subiectivă a 'înaltei competențe profesionale', instanțele judecătorești, învestite cu exercitarea controlului de legalitate a decretului președintelui, sau Curtea Constituțională, învestită cu controlul de constituționalitate al hotărârilor Parlamentului, s-ar substitui prerogativelor constituționale ale președintelui României, Senatului sau Camerei Deputaților, după caz, în ceea ce privește numirea unor persoane în funcțiile de demnitate publică, decizia acestor autorități putând fi invalidată în urma efectuării unui control fundamentat pe aprecieri în egala măsură subiective, de către un for judiciar care ar pronunța o hotărâre judecătorească întemeiată pe standarde relative, variabile și echivoce, ceea ce este în evidentă contradicție cu prevederile legale", se mai precizează în document.

În opinia CCR, a accepta o atare teză echivalează cu negarea atribuțiilor constituționale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului și a președintelui României, care ar deveni atribuții comune/partajate cu Curtea Constituțională și instanțele judecătorești, ceea ce contravine prevederilor din Legea fundamentală referitoare la principiul separației puterilor în stat, precum și celor care consacră principiul supremației Constituției.

"Prin urmare, în ceea ce privește îndeplinirea condiției înaltei competențe profesionale, nici instanțele judecătorești și nici Curtea Constituțională nu au vreo competență de control și cenzură. (...) Mutatis mutandis, instanțele judecătorești nu pot analiza și cenzura opțiunea președintelui României prin cercetarea motivelor pentru care acesta dispune de prerogativa sa de a numi un judecător la Curtea Constituțională cu privire la o persoană apreciată a întruni cerința înaltei competențe profesionale, în condițiile stabilite de Constituția României, ci pot doar să verifice și să decidă în legătură cu îndeplinirea condițiilor obiective prevăzute de lege", mai susține Curtea.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie