Mogulul Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv

Mogulul Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv

Omul de afaceri Adrian Sârbu rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au respins miercuri contestaţia.

Pe 3 martie, Curtea de Apel Bucureşti a decis prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele lui Adrian Sârbu, acesta a făcut contestaţie, respinsă însă definitiv miercuri de Curtea supremă.

  • Adrian Sârbu se află în arest preventiv din data de 4 februarie, fiind pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la evaziune fiscală (două acte materiale), spălare de bani (două acte materiale) şi instigare la delapidare.

Procurorii de la Parchetul General susţin că, la solicitarea lui Adrian Sârbu, inculpaţii Liliana Şerban, Roxana Dorina Grigoruţă, Eugenia Bălan (arestată în altă cauză), Sorin Dinu, Daniela Reghină Cozac (cercetată în stare de libertate), Rodica Crisbăşan şi Dragoş Chiş, împreună cu Diana Atanasiu şi Dragoş Eremia, au folosit o schemă infracţională în scopul sustragerii de la plata taxelor către bugetul de stat, schemă în care au fost interpuse mai multe societăţi comerciale, care au derulat operaţiuni fictive, în intervalul 2011 - 2014, în relaţia cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societăţile din grupul Mediafax (SC Mediafax Grup SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL).

Adrian Sârbu deţine 87% din acţiunile SC Alerria Management Company SA, societate ce are 99,41378% din SC Mediafax SA, 95% din acţiunile SC Apropo Media SRL şi 50% din SC Mediafax Group SA (restul de 50 de procente fiind deţinute în cote egale de SC Mediafax SA şi SC Apropo Media SRL).

Ne puteți urmări și pe Google News