USM și UTM vor să fuzioneze

USM și UTM vor să fuzionezeSursa foto: Arhiva EVZ

Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) își doresc să fuzioneze.

Inițiativa, lansată de rectorii USM și UTM

Inițiativa a fost lansată de rectorii celor două instituții de învățământ  superior. Cei doi au înaintat inițiativa autorităților responsabile, cu ocazia unei ședințe la care au participat responsabilii de la Ministerul Educației și premierul Dorin Recean.

Rectorii USM și UTM spun că nu va fi vorba despre o fuziune prin absorbție, ci mai curând de una prin colaborare. Scopul celor doi este ca instituțiile pe care le conduc să-și sporească vizibilitatea.

Dan Perciun, ministrul Educației, a salutat inițiativa celor doi rectori. El spune că o decizie mai mai clară legată de această fuziune ar putea fi anunțată cel devreme la începutul anului viitor.

Dan Perciun: Nu trebuie să ne grăbim

„Nu cred că trebuie să ne grăbim, dar să ne lăsăm timp suficient ca să se ia o decizie. Cred că nu mai curând de începutul anului viitor cu siguranță. E important să existe un proces larg și participativ al acestor discuții”, a declarat Dan Perciun la TV8.

Dan Perciun a explicat felul practic în care ar putea avea loc fuziunea și ce avantaje ar aduce un astfel de proces.

„Am putea vorbi despre crearea unei noi universități. Sunt multe care au denumirea orașului, bunăoară Universitatea din Chișinău. Ar putea fi o structură care să înglobeze aceste universități sau și altele care ar vrea să se alăture. Avantajele țin bineînțeles de creșterea competitivității acestora, o mai mare atractivitate pentru absolvenții claselor a 12-a”, a declarat ministrul Educației.

USM și UTM au tot mai puțini studenți

Dan Perciun a dat asigurări că fuziunea celor două universități nu va perturba în niciun fel procesul de învățământ.

Dar, spune el, fuziunea ar putea soluția pentru scăderea numărului de studenți în fiecare an. De exemplu, în anii 2013-2014, își făceau studiile de licență în jur de 78 de mii de studenți, în timp ce acum nu mai sunt decât circa 42 de mii.