Mirel Rădoi, primele declarații despre TRANSFERUL la Al Arabi

Mirel Rădoi, primele declarații despre TRANSFERUL la Al Arabi

Mirel Rădoi a semnat un acord cu formația Al Arabi, locul opt în campionatul din Qatar, după ce și-a reziliat contractul cu Al Ahli.

Mijlocașul român a vorbit despre mutarea sa la fosta echipă pregătită de Dan Petrescu.

„Mă bucur că în sfârşit mi-am găsit şi eu echipă, pentru că îmi doream să joc din nou. Este o nouă provocarea pentru mine şi e bine că pot să joc din nou după două luni de antrenat singur.

Nu m-au interesat banii când am decis să joc la Al Arabi. Nu am vrut să mai joc în Emirate pentru că îmi era greu să joc contra lui Cosmin Olăroiu, după atât timp în care am lucrat împreună. Am vrut să joc aici în Qatar, iar la Al Arabi a fost o persoană care m-a dorit foarte mult.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am decis să plec de la Al Ahli pentru că am văzut că nu îi pot ajuta. Eu am venit acolo să câştig trofee, dar echipa mergea prost şi am decis să plec. Le-am zis că nu vreau nici un ban şi că din banii pe care i-aş fi primit eu, pot aduce un jucător mai folositor.

În Golf, cel mai ridicat nivel este în Arabia Saudită, dar în Emirate şi în Qatar e un nivel bun”, a spus Rădoi la Dolce Sport.