Milioane de oameni sunt STUPEFIAŢI! O vedetă de renume MONDIAL a fost ARESTATĂ pentru ameninţări cu MOARTEA

Milioane de oameni sunt STUPEFIAŢI! O vedetă de renume MONDIAL a fost ARESTATĂ pentru ameninţări cu MOARTEA

Bateristul trupei AC/DC, Phil Rudd, a fost condamnat, joi, de un judecător din Noua Zeelandă la opt luni de arest la domiciliu, după ce artistul a pledat vinovat la acuzaţiile conform cărora ar fi ameninţat cu moartea un om care a lucrat pentru el, dar şi pentru posesie de metamfetamină şi marijuana.

Bateristul de 61 de ani ar fi putut fi condamnat la şapte ani de închisoare,  însă avocatul său a reuşit să-i convingă pe judecători pentru o sentinţă mai mică, conform publicaţiei Time.

Phil Rudda pledat vinovat la acuzaţiile de ameninţare cu moartea şi posesie de droguri, în aprilie, într-un tribunal din Noua Zeelandă, după cum a dezvăluit la momentul respectiv avocatul starului australian.

Pe perioada judecării procesului său, acesta a fost eliberat pe cauţiune şi s-a aflat sub control judiciar, după ce fusese arestat în noiembrie 2014.

Acuzaţia de ordonare a unui dublu asasinat, care se pedepseşte cu şapte ani de închisoare în Noua Zeelandă, a fost retrasă din cauza lipsei de dovezi.

Rockerul a spus că accesul său de furie a fost cauzat de o serie de evenimente care au împiedicat lansarea albumului său solo.

"Această chestiune constă pur şi simplu într-o conversaţie telefonică furioasă. Asta a fost tot", a declarat Craig Tuck, avocatul lui Phil Rudd.

Phil Rudd s-a născut în Australia, dar locuieşte în oraşul Tauranga, din Noua Zeelandă, de când a fost dat afară din trupa AC/DC, în 1983. Toboşarul a revenit în grupul în 1994, dar a rămas să locuiască în Noua Zeelandă, unde deţine un restaurant.