Mila lui Valeriu Zgonea pentru infractorii-vedetă

Mila lui Valeriu Zgonea pentru infractorii-vedetă

Eu nu-i scriu preşedintelui Băsescu nicio scrisoare deschisă, că n-am ce să-l implor. Asta ca să fie clar de la început. Îi dedic însă aceste rânduri unui alt preşedinte: domnului Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, parlamentarul care regretă "că justiţia nu are şi o componentă socială".

Mă gândesc că poate, după atâta tevatură, atâtea bocete şi atâtea regrete, va mobiliza Parlamentul şi va scoate o lege prin care să anexeze justiţiei şi componeta socială. Cum s-o numim, milă pentru infractorii-vedetă? Sau v-aţi gândit la legea amnistiei prin care să redaţi patriei politicienii băgaţi în închisori, aşa cum a scris EVZ, în ediţia de vineri? E trist, domnule Zgonea. Românii nu reuşesc niciodată să se mobilizeze pentru lucruri serioase, care-şi pun amprenta pe viaţa lor, însă îi îndemnaţi să facă o prioritate majoră din scoaterea din închisoare a lui Gică Popescu, condamnat pentru că a nesocotit legile ţării ca să se îmbogăţească. "Free Gică" ne-a inundat televizoarele şi mintea, într-o pauză reconfortantă de "Free Gigi". Circ ieftin, exact ca în arena stadioanelor când se petreceau celebrele blaturi. Pe vremea aceea, colegul meu Grigore Cartianu scria despre ele cu degajarea tânărului reporter sportiv. Acum, copleşit de vechi prietenii şi, pobabil, de emotivitatea vârstei, Grigore imploră graţierea unui singur om dintr-un lot de inşi condamnaţi pentru aceeaşi faptă. Acelaşi lucru îl cereţi şi dumneavoastră, domnule Valeriu Zgonea. De ce nu-l vreţi graţiat şi pe George Copos, că totuşi a fost ministru al acestei ţări, a creat mii de locuri de muncă, a sponsorizat partide, ce mare lucru că nu şi-a plătit dările către stat ca şi Gică Popescu?! Pentru el "componenta socială" n-are aceeaşi valoare ca pentru olteanul dumneavoastră? De ce atâta discriminare? Sau de ce să nu vă fie milă de un tânăr de 19 de ani care, debusolat că societatea nu-i oferă un loc de muncă, că unul dintre părinţi e şomer şi bani nu-s, s-a apucat de droguri (cumperi-şi-vinzi) şi a ajuns în puşcărie? În cazul lui judecătorii n-au fost prea aspri? Aaa, nu-i vedetă puştiul, n-a stârnit emoţii naţionale, nu-i un simbol! Pe el statul l-a transformat în rebut şi cu asta basta! V-am citit declaraţia, domnule Zgonea şi mi se pare că ne ascundeţi multe: "Gică Popescu este prietenul meu, am jucat fotbal împreună, îl susţin 100%. Este un om care a făcut foarte mult bine României, cu care ne-am lăudat. Este cunoscut de 100 de ori mai mult decât orice politician din România. Gică Popescu, dacă te duci din Turcia până în Barcelona sau până în nordul Europei, toată lumea ştie că a fost căpitanul Barcelonei şi căpitanul echipei naţionale. Este un simbol pentru mine, ca oltean". Şi am să vă spun acum de ce cred că ne-aţi minţit prin omisiune, domnule Zgonea. Aşa cum spuneţi, fiind craiovean îl cunoaşteţi bine pe Gică Popescu, sunteţi şi de aceeaşi vârstă. Eu sunt un jurnalist de investigaţii care am cam bătut ţara asta pentru documentarea subiectelor. Prin anii 1996 şi ’97 am fost şi la Calafat şi la Craiova. Gică era atunci la apogeul carierei, juca la Barcelona şi câştiga bani frumoşi. I-am văzut discoteca pe care o deschisese în centrul oraşului şi, total întâmplător, pe mama fotbalistului în postura de diriginte de şantier acolo unde, în parcul din apropierea vămii, avea să răsară cel mai luxos hotel din Calafat. Îmi amintesc bine pentru că atunci am aflat şi am văzut pentru prima dată că există sistem de încălzire prin pardoseală. Vreau să spun că prietenul dv. avea încă din acea perioadă bani mulţi şi era, cu adevărat, o mare vedetă. Atât de mare încât, atunci când un scandal izbucnit printre şefii poliţiei craiovene mi-a dat posibilitatea să văd file dintr-un dosar de cămătărie şi schimb ilegal de valută, numele lui Gică Popescu a fost pus sub embargo. Într-un final, am reuşit să citesc declaraţia starului de la Barcelona şi am înţeles că alunecase într-un anturaj dubios, din care răsărea arabul cu nume românesc "Paul Valută". Nu pot să cred că nu ştiaţi acest "amănunt" despre prietenii prietenului dv. din 1997, când toată Craiova vuia. Întrebaţi-l pe comisarul Gheorghe Bica, fostul şef al Brigăzii de Crimă Organizată sau cereţi date de la IGP. Poate încercaţi şi la Ristea Priboi căci inima-i bate pentru PSD. Eu cred că şi dv. ştiţi că "lecţiile de viaţă" căpătate în acea perioadă s-au regăsit mai târziu în acţiunile lui Gică Popescu din domeniul afacerilor. După anturajul lui Paul Valută a urmat anturajul fraţilor Mihăilescu (cei cu returnarile de TVA), al lui Giovani Becali, al lui Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea. Afaceri, afaceri, afaceri. Le-am întâlnit şi la Sulina şi în Bucureşti, în Drumul Taberei şi Rahova. Probabil că lăcomia de bani l-au aruncat pe fostul mare fotbalist pe toboganul pierzaniei. De ce să-i cereţi graţierea? Doar pentru că a fost "campionul campionilor"? Nu putea să fie şi un mare român şi să nu fure statul, adică pe locuitorii acestei ţări, plătitori de taxe? Vă amintesc că în Germania şi Italia, Marcel Avram (cel care ni l-a adus în ţară pe Michael Jackson), tatăl tenismenei Stefi Graff şi marea actriţă Sofia Loren au făcut închisoare pentru eludarea fiscului. Domnule Zgonea, niciun român nu vrea linşarea mediatică a "campionului campionilor", dar vrea ca în ţara lui legea să fie lege, iar România să nu se mai regăsească în topuri pe locurile fruntaşe la corupţie. Poate faceţi ceva în sensul acesta şi lăsaţi petiţia în seama celor din Calafat!