Martin Schulz este candidatul socialiştilor europeni pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene la alegerile din 25 mai a.c.. El s-a născut într-o localitate germană de lângă graniţa dintre Germania, Belgia şi Luxemburg, în landul Renania de Nord - Westfalia. După şcoala primară, timp de nouă ani, a studiat într-o instituţie catolică, pe care a terminat-o fără să ia bacalaureatul (Abitur). Din cv-urile disponibile pe internet reiese că nici acum nu are bacalaureat şi studii universitare. La 19 ani a intrat în partidul socialist german - SPD. A fost membru în consiliul muncipal şi apoi primar la Würselen, perioadă în care a întâlnit-o pe Marylise Lebranchu, ministrul francez al reformei statului şi descentralizării în guvernele Ayrault şi Valls.
În 2004, ca lider al grupului socialist din PE, Schultz a introdus moţiunea care a dus la înlocuirea lui Rocco Buttiglione cu Franco Frattini. Rocco Buttiglione este un creştin practicant, tată a patru copii, profesor universitar, filosof, doctor docent al Universităţii din Lublin, laureat al mai multor premii, autor de cărţi şi vorbitor a şase limbi. A deţinut numeroase funcţii publice în Italia şi le-a onorat în mod profesionist. Nici înainte, nici după 2004, nu a fost acuzat că a luat decizii nedrepte. În timpul audierilor pentru postul de comisar european pentru justiţie, a fost solicitat să îşi spună opinia asupra homosexualităţii. Dintr-o regretabilă lipsă de experienţă cu vulpoii revoluţiei culturale, a acceptat ca acea discuţie să aibă loc pe baze alunecoase. Noţiunile pe care le avea el în vedere – păcatul, legea naturală sau aplicarea practică a principiilor morale - erau pentru examinatori irelevante sau strict subiective şi private. Presupunând în mod eronat că cei cu care vorbea ar avea, în mare, aceeaşi bază de gândire şi intenţii bune ca şi el, Buttiglione a spus că „homosexualitatea este un păcat, nu o crimă”. Răspunsul său a fost luat drept o afirmaţie homofobă publică, politică şi programatică, astfel că la iniţiativa unui grup condus de un politician fără bacalaureat, Buttiglione a fost considerat inapt să vegheze la apărarea egalității între cetăţenii UE.
În decembrie anul trecut, Schulz a susţinut propunerea lui Cathy Ashton de creare a unui sistem de apărare propriu al Uniunii Europene, care să cuprindă înfiinţarea, la Bruxelles, a unei structuri care să ia hotărâri privitoare la misiuni militare şi civile şi la desfăşurarea de trupe. Schultz a mai susţinut şi achiziţionarea, tot pentru apărarea Europei, a unor drone (utilizabile atât pentru scopuri militare, cât şi civile), avioane de alimentare în aer şi mijloace de transport grele, care ar fi fost reglementate şi deţinute de Comisie. Toate acestea erau concepute paralel cu acţiunile NATO, într-un moment în care existau deja semnale că organizaţia ar putea fi supusă unor provocări din Est. Iniţiativa a eşuat, mai ales datorită reacţiei lui David Cameron, care a insistat ca eforturile UE în domeniul apărării să le completeze, nu să le dubleze pe cele ale NATO, și a subliniat că „nu este corect ca UE să deţină capacităţi militare, armată, aviaţie şi toate celelalte" și că "sistemele de apărare trebuie să fie în proprietatea şi sub controlul autorităţilor naţionale”.
Schultz este şi un apropiat al fostului cancelar german Gerhard Schroeder, a cărui orientare prorusă şi pro-Putin este arhicunoscută. Schroeder a afirmat că UE a fost unilaterală atunci când a sprijinit opoziţia contra lui Ianukovici şi l-a scuzat pe Putin care, „ca om cu simţul istoriei, are o anumită teamă de încercuire”. Câţiva europarlamentari, ecologişti şi conservatori (care tradiţional nu se înţeleg aproape deloc) au cerut ca Schroeder să îşi controleze declaraţiile publice, pentru că se află într-un evident conflict de interese, datorită poziţiei lui în consiliul Gazprom şi, mai recent, în cel al Nord Stream. Deşi spune că nu este întotdeauna de acord cu Schroeder, Schultz a fost prezent, la 14 februarie a.c., la lansarea cărţii lui Schroeder „Cuvinte limpezi” şi şi-a exprimat aprecierea pentru implicarea acestuia în eliberarea ostatecilor germani, membri ai delegaţiei OSCE răpiți de separatiştii pro-ruşi din Ucraina. De fapt, şi când nu e alături de Schroeder, Schulz, al cărui stil de lucru este cunoscut ca autoritar, este deosebit de îngăduitor cu ruşii. Crede că li s-au aplicat deja destule sancţiuni şi recomandă europenilor să se gândească la Rusia în termenii simpli ai cererii şi ofertei de energie: "Care este interesul Rusiei? Să exporte energie. Care este interesul UE? Să aibă energie la preţuri rezonabile".
Ne puteți urmări și pe Google News
Începutul campaniei electorale pentru viitoarele alegeri europarlamentare nu a fost foarte norocos pentru Schultz. A fost acuzat de abuz de putere pentru că ar fi eliminat un articol dintr-un raport în care era criticat că a întârziat o anchetă judiciară, că şi-a promovat oamenii în poziţii cheie şi foarte bine plătite şi că a oferit un contrat „cu dedicaţie” unei firme din Bulgaria, condusă de soţia lui Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni.
A mai fost criticat şi pentru modul în care şi-a depus candidatura pentru postul de preşedinte al CE. Deşi iniţial anunţase că decizia se va lua în urma unui vot pe internet, cu participarea unui număr mare de votanţi, până la urmă s-a mulţumit cu scrisori de susţinere din partea şefilor socialişti europeni, y compris Victor Ponta. Chiar şi aşa, Schulz nu se bucură de susţinerea tuturor socialiştilor din UE. Într-un gest surprinzător, laburiştii britanici au anunţat că nu îl spijină, mai ales datorită vederilor sale federaliste şi lipsei de responsabilitate fiscală pe care o arată militând pentru relaxarea politicii de austeritate înainte de terminarea crizei.
Pentru România, este de reţinut că, până acum, Schulz şi socialiştii europeni nu s-au grăbit să ajute apropierea Republicii Moldova de UE. Ponta şi-a reafirmat recent sprijinul pentru Schulz, bazându-se probabil pe speranţele sale de viitor, nu pe gesturi deosebite de prietenie făcute de Schulz în favoarea României. De altfel, Schulz şi Ponta au o relaţie presărată cu hârtoape, dacă ne gândim că preşedintele PE nu a apreciat modul în care socialiştii români au încălcat principiile statului de drept în 2012, sau că a fost nevoit să intervină pentru ca premierul să îşi ceară scuze după ce a asemănat unele opinii ale europarlamentarului Elmar Brok cu declaraţiile naziştilor. Nu avem de ce să fim exuberanţi gândindu-ne al viitoarea prietenie dintre PSD, Ponta şi Schulz. Socialistul german ţinteşte sus şi nu are nici un interes să se afişeze cu un partid dominat de infractori.
Nu susţin că Jean-Claude Juncker, principalul contracandidat lui Schulz, corespunde portretului ideal de preşedinte al Comisiei. „Cel mai socialist creştin democrat” nu este nici Robert Schumann, nici Ronald Reagan şi nici Iuliu Maniu. Este un politician talentat şi eficient şi un intelectual foarte capabil. A trecut de multe ori testul electoral, şi-a asumat în repetate rânduri responsabilităţi concrete şi importante, pe care le-a îndeplinit onorabil. Este flexibil, are deschidere culturală şi originalitate, după cum a demonstrat-o la Dublin în 1996 (când a reuşit o foarte dificilă mediere între Helmut Kohl şi Jacques Chirac) şi în multe alte situaţii.
În ce ne privește, Juncker sprijină semnarea cât mai rapidă a Acordului de asociere dintre Republica Moldova şi UE. E adevărat că nu iese din şabloanele corectitudinii politice, însă nu e nici portdrapelul înfocat al revoluţiei culturale. Juncker ne-ar fi un foarte bun colaborator, dacă ne-am prezenta cu oficiali şi diplomaţi capabili şi cultivaţi, fără complexe de superioritate sau de inferioritate, şi nelegaţi prin fire invizibile de o vreo clientelă stânjenitoare.
Mihaela Bărbuş e membră în Fundaţia Ioan Bărbuş şi scrie pe platforma În Linie Dreaptă
Recomandările noastre
