O lectură recentă. "Margaret Thatcher, portretul doamnei de fier", de John Blundell. Când a devenit premier al Regatului Unit, în 1979, bugetul țării gemea sub greutatea întreprinderilor de stat. Statul era arhiprezent în economie, dar ineficient și generator de datorii din cauza managementului neperformant și a faptului ca sindicatele făceau legea.
Thatcher a demarat cel mai amplu proces de privatizare, din care poate cea mai curajoasă măsură a fost transformarea angajaților companiilor de stat din simpli salariați în acționari, ceea ce i-a cointeresat în succesul companiilor și i-a scos de sub mirajul sindical. Până în 1990 economia de stat britanică era ultra-reformată. În România, deși a existat un cliclu de privatizări oneroase și falimente răsunătoare, statul a rămas în cârcă cu coloși generatori de datorii și consumatori de subvenții, și de 25 de ani nicio soluție nu se întrevede.
O altă paralelă cu România. În 1979, bugetul Regatului era cocârjat de creditele pentru construirea locuințelor sociale și de cheltuielile pentru reparații, în condițiile în care chiriașii nu aveau niciun interes să prezerve proprietatea de stat. Thatcher a dispus vanzarea locuințelor la prețuri minime, ceea ce a crescut cu circa 20 de procente ponderea proprietarilor printre britanicii dar, mai ales, a scăpat statul de o greutate imensă.
În România, chiriașii piloși din ANL-uri se lasă greu dați deoparte și n-au fost convinși să cumpere nici prin creditele cu costuri reduse din „Prima casă”. Mai mult, sub protecția legii, chiriașii din fostele case naționalizate au transformat cele mai frumoase zone ale țării în ruine, așa încat România poate fi considerată încă semi-naționalizată.
E drept, când chiriașii au de partea lor legea, corupția din primării și politicul sunt greu de dați deoparte, dar nici lui Margaret Thatcher nu i-a fost ușor. A regândit totul din temelii, aducându-și mai întâi la dispoziție toate instrumentele de care avea nevoie, fie că era vorba de aliați politici sau de refacerea cadrului legal, pentru ca apoi să taie o dată, și bine.
E drept, era Margaret Thathcher, educată în spriritul conservator, absolventa emerită de Orxord, primul premier care a câștigat încrederea britanicilor încât a fost aleasă de trei ori consecutiv. Aici paralela cu România nu se mai păstrează. Iarăși, Regatul Unit era condus de oameni cât de cât integri și nu avea jumătate din cabinet în pușcărie. Totuși, poate exemplul lui Thatcher folosește cuiva, în ideea că dincolo de corupție și incompetență am ajuns în situația de acum și din lipsă de modele.
Recomandările noastre
