Maior, supărat pe cei care cred că vrea să fie premier

Maior, supărat pe cei care cred că vrea să fie premier

George Maior, ambasadorul României în SUA, a anunțat că nu vrea să fie prim-ministru. El a susținut că și-a păstrat mereu „cea mai pură neutralitate” faţă de mediul politic. „Nici nu m-a interesat vreodată această postură. Sunt ambasadorul României la Washington”, a spus Maior.

Întrebat ce fel de guvern îşi doreşte după alegerile parlamentare din acest an, el a spus că vrea ca viitorul Executiv să ofere un cadru solid pentru Parteneriatul Strategic România-SUA. „Sper să avem un guvern puternic, capabil să interacţioneze în dimensiunea aceasta cardinală pentru România, parteneriatul strategic cu SUA. Acesta e interesul meu ca ambasador”, a precizat oficialul român.

Dragnea susține că Maior îl sprijină

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele PSD a confirmat, duminică, o discuție cu Maior. „M-am întâlnit cu Maior acum 10 zile. A vrut să ne vedem, nu ne-am mai văzut de mult, mi-a spus că nu este interesat de așa ceva și eu am toată susținerea lui morală ca președinte de partid în decizia pe care o voi lua. L-am întrebat dacă pot să spun acest lucru și mi-a spus că da”, a relatat președintele PSD:

PNL: Maior să nu facă jocurile lui Dragnea

PNL consideră că George Maior ar da dovadă de profesionalism dacă ar respinge jocul de imagine al preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Liberalii consideră că acesta ar trebui să îi spună lui Dragnea că un condamnat definitiv nu poate fi lider de partid şi nici premier. „L-am sfătui ca în discuţiile sale „private” cu Liviu Dragnea să îi împărtăşească acestuia mai mult din valorile occidentale, poate în acest fel va înţelege şi preşedintele condamnat al PSD că întro ţară cu astfel de valori nu şiar găsi rostul în fruntea unui partid”, a arătat PNL, într-un comunicat. PNL susţine că liderul PSD vrea să creeze impresia că se orientează mai degrabă spre Occident, dar comportamentul său politic trădează abordări specifice Estului, mai ales prin numeroasele încercări de obstrucţionare a justiţiei. Referitor la alegerile parlamentare în Diaspora, liberalii și-au exprimat speranța că George Maior va organiza „un vot ireproșabil” pentru românii din străinătate.