Mafia vameșilor din Banat! Doi polițiști și un vameș, condamnați la ani grei de pușcărie

Mafia vameșilor din Banat! Doi polițiști și un vameș, condamnați la ani grei de pușcărie

Cotidianul Banatul publică, astăzi pe prima pagină, decizia judecătorilor din Timișoara, de la Curtea de Apel, prin care au fost condmnați la ani grei de închisoare doi polițiști de frontieră și un vameș. Conform rechizitoriului, cei trei se fac vinovați că au facilitat și protejat trecerea unui microbuz cu peste 1,6 milioane de de țigarete cu timbru de Serbia sau Macedonia. În urma unor denunțuri ,DGA făcea un adevărat desant iar polițiștii și vameșii au fost duși la București cu elicopterele.

Curtea de Apel Timișoara a respins miercuri, 10 octombrie 2017, apelul formulat de cei doi polițiști de frontieră, Ion Daniel Toc și Tamaș Rija-Grigoraș și de către vameșul Laurian Crecană împotriva sentinței Tribunalului Caraș-Severin, care îi condamnase la pușcărie cu suspendare, dar a admis apelul DNA. Instanța l-a găsit pe Tamaș Rija-Grigoraș vinovat de “complicitate la contrabandă în condiții agravante” și l-a condamnat la 6 ani de pușcărie și interzicerea unor drepturi. La fel și pentru colegul său, Ion Daniel Toc, găsit vinovat de ”complicitate la contrabandă în condiții agravante” și ”abuz în serviciu…faptă asimilată celor de corupție”, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare și un spor de un an, urmând să execute 6 ani de detenție și interzicerea unor drepturi, sentință care i s-a aplicat și vameșului Laurian Crecană, scriu cei de la ziarul Banatulazi.ro .

Cconform rechizitoriului, cei trei au fost trimişi în judecată de către DNA, fie pentru abuz în serviciu, fie pentru complicitate la contrabandă. Căzuţi în plasa procurorilor după ce s-ar fi făcut că nu văd un microbuz ticsit cu ţigări de contrabandă care a intrat în ţară pe la Naidăş, cei trei au ajuns să fie judecați pentru corupție în primă instanță de către Tribunalul Caraș-Severin, după ce judecătorul de camera preliminară a confirmat rechizitoriul și acuzațiile procurorilor DNA. Inițial, atât poliţistul de frontieră Daniel Toc, cât şi vameşul Laurian Crecană susțineau altceva decât ceea ce reiese din rechizitoriu, iar afirmațiile lor au fost întărite şi de contrabandistul sârb Dejan Draskic, care a trecut prin vamă nestingherit de nimeni. Ba dimpotrivă, chiar escortat de oamenii cu epoleți. Cu toţii au negat că microbuzul condus de sârb ar fi trecut prin Vama Naidăş încărcat până la refuz cu tutun. Experimentul făcut de anchetatori a demontat afirmaţiile celor incriminaţi. Martorii audiați în dosar au confirmat și ei implicarea polițiștilor și vameșului în contrabandă: „țigările erau în cartușe, nu în baxuri și erau extrem de bine stivuite și aranjate”. Iar cetăţeanul sârb, deşi a susţinut că nu a mai ieşit din România, a fost trădat de telefonul mobil, reţelele din Serbia accesând telefonul acestuia în perioada de timp cât Draskic susținea că ar fi fost în România.

 

Ne puteți urmări și pe Google News