Macron i-a DEZAMĂGIT pe francezi. Sondajul care anunță PRĂBUȘIREA președintelui Franței

Macron i-a DEZAMĂGIT pe francezi. Sondajul care anunță PRĂBUȘIREA președintelui Franței

Aproape două treimi (64%) dintre francezi se declară „dezamăgiţi” de activitatea preşedintelui Emmanuel Macron la un an de la alegerea sa în funcţia de preşedinte al Republicii, potrivit unui sondaj Ipsos/Sopra Steria pentru France Télévisions, publicat miercuri, informează portalul belgian Le Soir.

Mai exact, 36% dintre cei chestionaţi au declarat că sunt „mai degrabă dezamăgiţi” şi 28% „foarte dezamăgiţi”. Un total de 36% au spus că sunt ”mulţumiţi„ (32% „mai degrabă” şi 4% „foarte”).

De asemenea, francezii au opinii împărţite când vine vorba de evaluarea evoluţiei Franţei în ultimul an. Pentru 37% dintre ei, „Franţa nu stă nici mai bine, nici mai rău„ şi „nimic nu s-a schimbat” de la alegerea lui Emmanuel Macron. Un procent de 36% consideră că „Franţa stă mai rău” (29% cred că „aceasta este parţial din cauza politicii lui Emmanuel Macron şi a guvernului”, în timp ce 7% consideră că „nu este legat de politica lor”).

Pe de altă parte, 27% cred că „Franţa stă mai bine” (17% datorită politicii duse, 10% - fără legătură cu această politică).

Ne puteți urmări și pe Google News

În cele din urmă, „având în vedere personalitatea şi activitatea” lui Emmanuel Macron, 46% dintre francezi consideră că el nu este „nici la stânga, nici la dreapta şi nici la centru”, în timp ce 35% îl plasează pe partea „dreaptă” a spectrului politic, 15% - la „centru” - şi 4% - la „stânga”.

Sondajul a fost efectuat în 20 şi 21 aprilie, potrivit metodei cotelor, pe un eşantion reprezentativ de 1.013 persoane, cu vârste de cel puţin 18 ani.