Coperta hărţii metroului din Londra, opera unei românce nonagenare

Coperta hărţii metroului din Londra, opera unei românce nonagenare

O lucrare a Getei Brătescu (89 ani) realizată la comanda platformei Art on the Underground din Londra se află, din această săptămână, pe coperta hărţii metroului londonez, potrivit art.tfl.gov.uk.

Impresionaţi de realizările în domeniul graficii pe care Brătescu şi-a pus de-a lungul timpului semnătura, britanicii i-au cerut artistei nonagenare să realizeze o lucrare pentru a fi prezentată pe coperta hărţii şi pe afişe expuse în staţiile londoneze.

„Lucrarea include bucăţi roz intens decupate şi linii negre desenate. Brătescu descrie această tehnică de colaj ca desene cu foarfece. Folosirea foarfecelui oferă triunghiurilor roz strălucitor margini bine definite, în timp ce imperfecţiunea liniilor negre, parcă rămase din caligrafia japoneză, ancorează lucrarea în dimensiunea sa materială”, notează iniţiatorii proiectului.

Născută în 1929, Geta Brătescu foloseşte în lucrările sale desenul, colajul, fotografia, ilustraţia, filmul şi performance.

Ne puteți urmări și pe Google News