Liviu Iolu: Veteranii sunt în continuare scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor locale

Liviu Iolu: Veteranii sunt în continuare scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor locale

Veteranii sunt în continuare scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor locale, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

"Ministerul de Finanţe (...) ne-a transmis că veteranii sunt în continuare scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor locale. (...) Această scutire nu se mai aplică pentru bunurile comune ale familiilor, ci doar pentru bunurile sau cota parte deţinută de persoanele care au luptat în război, în teatrele de operaţii etc.", a spus Iolu, citat de Agerpres. 

El a precizat că nu s-a făcut nicio modificare legislativă, ci a fost lămurită, printr-o hotărâre de guvern, definiţia bunului aflat în proprietate. 

"Nu s-a făcut o modificare legislativă, pentru că am văzut şi această abordare, doar este lămurită printr-o hotărâre de guvern definiţia bunului aflat în proprietate. Aşadar, exista această menţiune în Codul Fiscal actual, Cod Fiscal dezbătut în Parlament pentru foarte mult timp, şi în care nu s-au operat modificări. (...) Nu există nicio altă modificare. (...) Sunt reguli care au fost şi până acum. Nu s-a schimbat nimic", a explicat Iolu.

Ne puteți urmări și pe Google News