Liviu Dragnea răspunde acuzațiilor aduse în legătură cu „Legea Defăimării”

Liviu Dragnea răspunde acuzațiilor aduse în legătură cu „Legea Defăimării”

Controversata Lege a Defăimării, proiect iniţiat de preşedintele PSD Liviu Dragnea, a stârnit multe dezbateri aprinse, inclusiv în rândul parlamentarilor, asta deşi a fost adoptată în Senat şi urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Pentru moment aceasta nu a fost introdusă pe ordinea de zi.

Liviu Dragnea a postat pe o rețea de socalizare îndemnul de a se citi proiectul de lege cunoscut sub denumirea de Legea Defăimării.

Ieri a fost adoptat de către Comisia Juridică a Camerei Deputaților raportul la legea privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup. Îi invit pe toți românii să citească proiectul. Aceasta este calea corectă și simplă pentru a evita manipulările și înțelegerea greșită. Inițiativa ca atare, exprimată în proiectul de lege, vizează protejarea demnității umane. Este o lege a toleranței între grupurile sociale. Legea apără drepturile unor oameni care „se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.” Nu este în nici un caz vorba despre o formă de a apăra politicieni sau grupuri de interese, ci un cadru care asigură unor grupuri sociale garanția că vor fi protejate împotriva discriminării. Nu se are nicidecum în vedere cenzurarea presei. Presa e liberă să critice politicienii, să atace grupurile de interese nelegitime, să demaște corupția - nimic din această lege nu o împiedică s-o facă. Societatea în ansamblul ei, însă, trebuie să fie mai atentă cu discriminarea grupurilor sociale. Legea va fi aplicată la nivelul instituțiilor publice, în domeniul educației, plecând de la premisa că statul român este acela care, în primul rând, trebuie să respecte demnitatea umană. Cu atât mai mult, îmi doresc că inițiativa mea să nu fie folosită pentru a acoperi scandalul declanșat de proiectul cinic al doamnei Gorghiu, care îi pune pe oameni cu boli grave să-și plătească tratamentul medical. Spre deosebire de legea propusă de doamna Gorghiu, care favorizează apariția discriminării, inițiativa mea urmărește dispariția ei.

Ne puteți urmări și pe Google News