Liviu Dragnea: Nu mă interesează acum subiectul privind preşedinţia PSD după prezidenţiale

Liviu Dragnea: Nu mă interesează acum subiectul privind preşedinţia PSD după prezidenţiale

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu este interesat în acest moment de subiectul privind cine va fi preşedintele partidului după alegerile prezidenţiale, el făcând un apel la a nu se mai face astfel de discuţii.

Întrebat dacă le-a cerut social-democraţilor să îl sprijine pentru a obţine preşedinţia PSD sau funcţia de premier după alegerile prezidenţiale, Dragnea a răspuns: „Nu, pentru că noi avem la ora asta şi preşedinte la partid şi prim-minsitru. Şi am spus-o şi o să o spun mereu cu aceeaşi răbdare”.

El a arătat că descurajează orice discuţie internă în partid despre cine va fi preşedintele partidului după prezidenţiale.

„S-a întâmplat aşa în 2004, s-a întâmplat aşa în 2009 şi, în loc să fie tot partidul şi toate organizaţiile conectate la campania prezidenţială cu orice membru de partid şi cu toată determinarea, începuseră să se gândească ce se întâmplă după. Deocamdată mai avem până la alegerile prezidenţiale. După ce se termină prezidenţialele şi vom fi în situaţia în care să alegem un preşedinte la partid, este timp suficient, pentru că nu se pune preşedinte la partid în noaptea aia”, a spus Dragnea, citat de mediafax.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a făcut un apel la a nu se mai produce astfel de discuţii.

„Rugămintea mea şi apelul meu la toată lumea este să nu se mai facă discuţii despre cine va fi preşedintele partidului după. Hai să câştigăm prezidenţialele şi este timp suficient”, a spus Dragnea.

El a mai spus că nu are nevoie să ceară susţinerea nimănui, pentru că nu îl interesează subiectul acum.

„Vreau să ajungem, să avem această problemă, şi atunci discutăm”, a spus Dragea.

El a arătat, răspunzând unei întrebări, că a discutat la Brăila cu mai mulţi colegi social-democraţi şi că ceea ce s-a întâmplat acolo a fost o „întrevedere”, şi nu un „complot”.

A fost o discuţie în care s-au abordat foarte multe subiecte, şi politice, şi de administraţie, şi de campanie electorală, alegerile europarlamentare, viitoarele alegeri prezidenţiale, a fost o discuţie foarte bună cu colegii din teritoriu, cu cei care au putut să vină”, a menţionat Dragnea.