LIMBAJ CODIFICAT. DNA: Sumele de banii date deputatului Dorinel Ursărescu pentru protecție erau denumite "întreţinere" sau "chirie"

LIMBAJ CODIFICAT. DNA: Sumele de banii date deputatului Dorinel Ursărescu pentru protecție erau denumite "întreţinere" sau "chirie"

Numele deputatul Dorinel Ursărescu, trimis vineri în judecată de DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere, nu era pronunţat în conversaţiile dintre ceilalţi inculpaţi din dosar, care îl numeau în schimb "Ursu" sau "ăla cu bannerele", potrivit rechizitoriului întocmit de procurori.

  • Expresia "ăla cu bannerele" apare într-o discuţie dintre inculpatul Marius Crăciun şi un martor din dosar, cu referire la campania electorală din anul 2012, potrivit Agerpres.

"În cadrul discuţiei, când se referă la inculpatul Ursărescu Dorinel, martorul foloseşte sintagma 'ăla cu bannerele', motivat de faptul că anterior, în campania electorală din anul 2012, conform declaraţiei martorului, Crăciun Marius a subînchiriat faţadele blocurilor pentru afişe electorale şi a facilitat confecţionarea unor materiale publicitare pentru candidatul Ursărescu Dorinel", se arată în rechizitoriu.

Convorbirea telefonică a avut loc în decembrie 2012, după ce apăruse informaţia că directorul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Neamţ, Neculae-Doru Moisuc, a fost schimbat. Din conţinutul discuţiei reiese că Dorinel Ursărescu a fost cel care l-a "pus" pe Moisuc în funcţia respectivă.

Martor: Da mă, cică s-au schimbat astea acuma la... astăzi s-au făcut toate numirile şi l-a schimbat pe ăla şi vine unu de la Suceava. Crăciun: Vine unu' de la Suceava? Martor: Da. Crăciun: Da' s-a făcut .. sau încă nu s-a făcut? Martor: S-au făcut, astăzi s-a dat numirile în teritoriu. Crăciun: Aşa, deodată? Martor: Da. Crăciun: Îhî! Da' nu ştiu dacă are voie aşa, mânca-ţi-aş gura ... Martor: Eu ştiu dacă are voie, n-are voie? Ar trebui să-l chemi pe ăla cu bannerele să te vezi cu el. Crăciun: Am să mă văd, îţi dai seama că dacă o iei aşa pe...cine o ştiut? Martor: Ce? Crăciun: Zic, cine o ştiut acuma? Martor: Păi ei, nu ei l-au...? Cine l-a pus pe ăsta, nu? Crăciun: Da, bă, boule, da' îţi spun, cine a ştiut acuma, ştie cineva acuma, la ora patru? Eşti prost, ce-ai? Martor: Aa... Crăciun: Îl sun eu, nu-i o problemă, îţi dai seama că-l sun. Hai, vorbim".

Ne puteți urmări și pe Google News

Imediat după această discuţie, Marius Crăciun l-a contactat telefonic pe deputatul Ursărescu, solicitându-i să se întâlnească urgent.

"Din declaraţia inculpatului Crăciun Marius rezultă că a purtat discuţii cu deputatul Ursărescu Dorinel, solicitându-i în mod expres menţinerea Moisuc Nicolae-Doru în funcţie, cerinţa sa nefiind însă îndeplinită, acesta fiind de altfel principalul motiv pentru care nu i-a mai dat sumele de bani promise", se precizează în rechizitoriu.

Apelativul "Ursu" apare într-o discuţie telefonică pe aceeaşi temă, pe care Marius Crăciun a avut-o cu acelaşi martor, pe 28 decembrie 2012.

Crăciun: Nu, chiar dacă e să îl schimbe, nu-l lasă aşa că nu-i convine lu' ăsta, îţi dai seama. Martor: Cui, lu' Ursu? Crăciun: Da. Martor: Îhî. Crăciun: Îţi dai seama ..Atâtea ...(neinteligibil - n.n.)...să le piardă de-aiurea? Martor: Ştiu ce spui tu, da' .. Crăciun: Şi mai ales acuma omu' îi dep ... nu mai este lache-strake! Martor: Bine, Gogule, sună-mă după ce vorbeşti cu el. Crăciun: Da. L-am sunat, l-am pus şi pe ăsta de la BC să îl sune şi a zis că nu răspunde. Martor: Am înţeles. Crăciun: Înţelegi? Vream să văd dacă i-o venit, îţi dai seama că noi la ora ... cât? Unşpe-doişpe-unu era totul ok. Martor: Ştiu, mă, că la vreo două jumate s-a schimbat. Crăciun: Îţi spun eu, că noi fără ăla suntem morţi în baie. Martor: Ce? Crăciun: Fără el suntem morţi în baie acolo. Martor: Mi-am dat seama! Crăciun: Adică nu morţi în baie, da' îţi dai seama, ştii una când îi gioco boco şi una când nu-i ... Martor: Nu mai vine ...în fiecare dimineaţă, vine seara. Crăciun: Ce? Martor: Zic, n-o să-ţi vină în fiecare dimineaţă, o să vină seara la patru".

Potrivit procurorilor DNA, din discuţii reiese clar că apelativul "Ursu" se referea la deputatul Ursărescu, acest lucru fiind întărit şi de declaraţiile martorilor din dosar.

Din alte interceptări rezultă că, atunci când se făcea referire la sumele de bani cuvenite lui Dorinel Ursărescu pentru sprijinul acordat grupării infracţionale, erau folosite expresiile "întreţinere" sau "chirie".

Crăciun: Păi, ia fă o socoteală, vezi cât ajunge acuma? La cât era, la 94. Martor: Aaa, la 40 .. păi am făcut eu la 40, cât era dolarul data trecută, cât e dolarul până să scadă era pe la vreo ...48-49, cam aşa. Crăciun: Ăăă, ai pus tot acolo. Martor: Am pus o sută întreţinerea... Crăciun: Da. Aşa.

Acuzațiile DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe deputatul Dorinel Ursărescu, fost preşedinte al filialei PNL Neamţ, pentru favorizarea unei grupări evazioniste. El este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid.