Liberalii au semnat o moțiune populară pentru demiterea lui Victor Ponta
- Carmen Vintil ă
- 3 iulie 2015, 17:39
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, şi alţi liberali, precum Teodor Atanasiu, Ovidiu Raeţchi şi Cornel Piperea au semnat astăzi moţiunea populară intitulată "Semnează-i demisia lui Ponta", informează Agerpres.
"O consider mai mult decât o acţiune simbolică, o consider o acţiune necesară, utilă, care să arate inclusiv în sectorul 5 că Guvernul Ponta este unul toxic şi că premierul Ponta trebuie demis cu sprijinul locuitorilor de peste tot. Astăzi am venit şi am semnat pentru demiterea lui Victor Ponta în sectorul 5. Este o locaţie importantă pentru mine, o locaţie simbolică, sunt parlamentar de colegiu 22, de sectorul 5 şi îmi doresc ca semnătura mea să însemne începutul sfârşitului pentru Victor Ponta", a spus Gorghiu.
Liderul PNL a indicat că liberalii doresc să strângă minimum un milion de semnături pentru moţiunea populară.
"Cred că va fi mai mult decât suficient să înţeleagă şi acest prim-ministru că electoratul din România nu-l mai doreşte, că populaţia din România a înţeles că domnia sa este lipsit de credibilitate şi legitimitatea necesară unui prim-ministru", a declarat Gorghiu.
Ea a apreciat că PNL îi va înainta lui Ponta semnăturile strânse în momentul în care se va finaliza campania.
"Intenţionăm să ţinem în teren această campanie până Victor Ponta va da semne că doreşte să-şi dea demisia", a adăugat liderul PNL.
În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură anunţată de PNL, Gorghiu a spus că demersul este stabilit, urmând ca detaliile să fie stabilite la începutul noii sesiuni parlamentare.