Editura Evenimentul si Capital

Klaus Iohannis și-a asigurat o cale onorabilă de ieșire

Autor: | | 0 Comentarii | 1406 Vizualizari

Pe 1 decembrie 2009, care a căzut într-o marţi, Evenimentul zilei scria, sub semnătura lui Romulus Georgescu, despre premierul pe care Mircea Geoană, dacă ajungea președintele României după turul al doilea al prezidenţialelor din 6 decembrie, avea să-l desemneze.

Era vorba de Klaus Iohannis, care dădea semne de neîncredere în planurile coaliţiei PSD-PNL de a-l instala la Palatul Victoria. Așa că a cerut un termen de gândire de șase luni, pentru a alege între primărie și guvern. El spunea, după o întâlnire cu Geoană și Antonescu, despre alianţa dintre PSD și PNL:

„Fiind o structură care nu a mai fost încercată în România, evident că există riscul – evident, foarte, foarte mic – dar totuși există riscul să nu funcţioneze, și atunci trebuie să avem și o cale onorabilă de ieșire pentru toată lumea”. Pe 6 decembrie, Traian Băsescu îl bătea pe Mircea Geoană, iar Iohannis și-a luat gândul de la funcţia de premier

INFO

Cel căruia Traian Băsescu îi spunea, la acea vreme, „premierul de la GRIVCO”, a refuzat să participe la mitingurile electorale ale lui Mircea Geoană dintre cele două tururi ale alegerilor.

CV

Romulus Georgescu este un jurnalist specializat în politică. În prezent lucrează la România liberă.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Memoria EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate